Alertă la pompieri: Sapte copii şi doi adulţi evacuați dintr-o grădiniță din cauza unor degajări de fum

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 24-05-2024

Actualizat: 24-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pompierii au intervenit, vineri, după ce s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul Sighişoara, judeţul Mureş. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit din clădire, fără a exista persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

 

Incidentul a avut loc la o grădiniţă de pe strada Mihai Viteazu din municipiul Sighişoara. Acolo s-au deplasat de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sighişoara, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

Două cadre didactice şi 7 copii s-au autoevacuat.

„Din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime sau persoane care să solicite îngrijiri medicale”, a precizat sursa citată, potrivit news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri