ALERTĂ la TVR - numărul cazurilor de COVID-19 crește

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 24-08-2020

Actualizat: 24-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Încă două persoane din Televiziunea publică au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, informează luni instituţia.

Potrivit procedurilor, a fost anunţat medicul de familie şi cabinetul medical al instituţiei care au luat măsurile necesare în aceste două cazuri - al 12-lea şi al 13-lea - înregistrate în SRTv, precizează un comunicat transmis AGERPRES.

Iranienii susțin că explozia la complexul nuclear din Natanz a fost determinată de un `sabotaj`


"Facem precizarea că infectarea nu s-a produs în TVR; între aceste persoane şi cele anterior depistate pozitiv nu există nicio legătură", arată sursa citată.

În context, conform comunicatului, conducerea TVR a dispus sporirea măsurilor în astfel de cazuri: dezinfecţii atât în spaţiile în care s-au aflat persoanele respective, cât şi în mai multe încăperi şi asigurarea suplimentară a unor materiale de protecţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri