UDDATE 1: Potrivit ISU, este vorba despre două persoane electrocutate, ambele de sex masculin. Prima persoană, de 17 ani, s-a urcat pe o arcadă metalică pentru a face o poză şi s-a electrocutat. A doua persoană, de 19 ani, s-a urcat pentru a o salva pe prima. Ambele victime sunt în viaţă. Primul bărbat prezintă arsuri pe o suprafaţă mare din corp, iar cel de-al doilea oe mici porţiuni. În continuare se aşteaptă decuplarea liniilor electrificate pentru a se putea interveni.
UPDATE 2: Cele două persoane au fost coborâte şi predate echipajelor medicale. Una dintre victime are arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului.
Ştirea iniţială:
O persoană a fost electrocutată duminică, în Capitală, pe podul CFR Herăstrău, în urma contactului cu liniile electrificate, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
La locul incidentului intervin echipaje SMURD, o autospecială cu apă şi spună şi detaşamentul special de salvatori. Din primele informaţii, se aşteaptă decuplarea curentului pentru a se putea interveni.
Potrivit unor informaţii încă neconfirmate oficial, o persoană a păstruns într-o zonă în care accesul pietonal este interzis, cu scopul de a-şi face o fotografie selfie, moment în care a atins liniile de contact şi a fost electrocutată.
Circulaţia trenurilor spre mare este momentan blocată.