Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexander Zverev a făcut rocada cu Roger Federer în clasamentul ATP

Alexander Zverev

Tenismanul german Alexander Zverev a făcut rocada cu elveţianul Roger Federer în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii luni, singurele modificări din top 10, potrivit Agerpres.

Zverev, care a fost învins prematur la Miami Open, în turul al doilea, de finlandezul Emil Ruusuvuori, a urcat pe 6, în timp ce Federer a coborât pe 7.

Sârbul Novak Djokovic este lider incontestabil, urmat de rusul Daniil Medvedev şi de spaniolul Rafael Nadal.

Polonezul Hubert Hurkacz, care a cucerit titlul la Miami, a reuşit un salt de 21 de locuri şi se află pe 16, în timp ce italianul Jannik Sinner (19 ani), finalist în Florida, a reuşit să urce opt locuri şi e acum pe 23, cea mai bună clasare din carieră.

Marius Copil rămâne cel mai bine clasat român, pe 225, coborând cinci poziţii faţă de săptămâna trecută. De remarcat saltul de 18 locuri reuşit de Filip Cristian Jianu, aflat acum pe 372.

Citește și: EXCLUSIV Fostul ministru Pintea IA CU ASALT specialiștii din DNA

La dublu, croatul Mate Pavic este noul lider. Horia Tecău se menţine pe locul 24.

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 11.963 puncte
2 (2). Daniil Medvedev (Rusia) 10.030
3 (3). Rafael Nadal (Spania) 9.670
4 (4). Dominic Thiem (Austria) 8.660
5 (5). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 7.040
6 (7). Alexander Zverev (Germania) 6.125
7 (6). Roger Federer (Elveţia) 5.875
8 (8). Andrei Rublev (Rusia) 5.400
9 (9). Diego Schwartzman (Argentina) 3.720
10 (10). Matteo Berrettini (Italia) 3.453
............................................................
225 (220). Marius Copil 298
372 (390). Filip Cristian Jianu 120
509 (503). Alexandru Jecan 71
533 (541). Nicholas David Ionel 63
617 (637). Dragoş Nicolae Mădăraş 45
...

Clasamentul ATP la dublu
1 (3). Mate Pavic (Croaţia) 9.010 puncte
2 (1). Robert Farah (Columbia) 9.000
3 (2). Juan Sebastian Cabal (Columbia) 8.910
4 (3). Nikola Mektic (Croaţia) 8.160
5 (4). Bruno Soares (Brazilia) 7.310
6 (6). Nicolas Mahut (Franţa) 6.980
7 (7). Horacio Zeballos (Argentina) 6.950
8 (10). Filip Polasek (Slovacia) 6.810
9 (9). Ivan Dodig (Croaţia) 6.710
10 (8). Wesley Koolhof (Olanda) 6.560
.............................................................
24 (24). Horia Tecău 4.595
162 (158). Florin Mergea 631
235 (233). Marius Copil 344
345 (342). Alexandru Jecan 182
360 (367). Victor Vlad Cornea 169
...

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.