Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexandra Cadanțu s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Bol

www.agerpres.ro
Alexandra Cadanțu

Alexandra Cadanțu s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Bol (Croația), dotat cu premii totale de 115.000 dolari, după ce a învins-o pe croata Tereza Mrdeza, cu 3-6, 6-3, 6-2. Cadanțu, care în primul tur o eliminase pe rusoaica Natalia Vihlianțeva, a treia favorită, s-a impus după două ore și 49 de minute.

În primul set, primele cinci ghemuri au însemnat tot atâtea break-uri, după care Mrdeza s-a desprins la 4-2 și a încheiat setul cu 6-3. În actul secund, Cadanțu a condus ostilitățile, a avut 2-0, 4-1, 5-2 și a tranșat setul cu 6-3. În decisiv, Alexandra a avut 3-0, croata a revenit la 3-2, dar Cadanțu a făcut un nou break și apoi nu a mai putut fi oprită, câștigând setul cu 6-2, conform Agerpres.

Cadanțu (27 ani, 235 WTA) câștigase și primul său meci cu Tereza Mrdeza (26 ani, 254 WTA), în 2013, în optimi, la Bogota (WTA), cu 4-6, 6-3, 6-4. Alexandra Cadanțu și-a asigurat un cec de 4.000 de dolari și 29 de puncte WTA, iar în sferturi va juca împotriva grecoaicei Maria Sakkari (21 ani, 99 WTA), care a profitat de retragerea belgiencei Alison van Uytvanck. Cadanțu este calificată și în sferturile probei de dublu, alături de Prarthana Thombare (India), urmând să înfrunte cuplul Tereza Mrdeza (Croația)/Tamara Zidanesek (Slovenia).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.