Alexandru David (FC Dinamo) dă asigurări în cazul fotbalistului Mattia Montini: 'Totul e sub control în momentul de faţă'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 02-03-2019

Actualizat: 02-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Fc Dinamo

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Alexandru David, a declarat, sâmbătă, la ProX, că totul este sub control în ceea ce îl priveşte pe Mattia Montini, jucătorul care a ajuns la spital după ce s-a accidentat la meciul cu Concordia Chiajna,  informează News.ro.

Citește și: Cristina Neagu face recuperarea la baza echipei FCSB

“Totul e sub control în momentul de faţă. Nu se putea continua, trebuia neapărat să fie supus investigaţiilor medicale. Din câte ştiu eu în momentul în care a spus că are ameţeli şi că nu vede foarte bine cu un ochi imediat staful medical a decis schimbarea. El şi-ar fi dorit să continue dar nu puteam să ne asumăm un astfel de risc. Într-un fel e foarte bine că el îşi dorea să lupte, dar nu cu orice preţ”, a spus David.

FC Dinamo a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Concordia Chiajna, în etapa a XXVI-a a Ligii I, ultima a sezonului regulat. Au marcat Papzoglou '39, Sorescu '66, respectiv Ropotan '69.

După meci, tehnicianul Mircea Rednic a declarat că Montini a suferit o uşoară comoţie cerebrală şi a fost trimis la spital pentru investigaţii. Italianul s-a accidentat la un duel aerian cu un adversar, în minutul 26, fiind înlocuit de Papazoglou.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri