Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexandru Rafila îl atacă pe Vlad Voiculescu: 'Să te trezeşti după trei luni că ai o problemă şi vrei să o rezolvi sâmbătă seara...'

Deputatul PSD Alexandru Rafila îl critică pe ministrul Sănătăţii pentru decizia acestuia de a-i convoca sâmbătă seară pe managerii spitalelor din Capitală la discuţia privind extinderea capacităţii de terapie intensivă pentru patologia COVID-19.

Citește și: VIDEO - Vlad Voiculescu a trecut 'testul paturilor' impus de Florin Cîțu

„Nu vreau să mai comentez pentru că nu vreau să fie interpretat în registru politic ceea ce spun eu, dar modul de abordare al Ministerului Sănătăţii, sau al ministrului Sănătăţii eu nu-l înţeleg. Totuşi, e membru al Guvernului României, până una-alta ar trebui să răspundă unor deziderate ale coordonării acestei pandemii din punctul de vedere al Guvernului. Dânsul are un program personal, mă rog, în sfârşit, nu mai intru în detalii. Eu am rămas, de exemplu, foarte surprins aseară, când la ora 9 şi un sfert, deci sâmbătă la ora 9 şi un sfert a convocat directorii spitalelor din Bucureşti la o şedinţă ca să discute despre problema paturilor ATI. Or, lucrul ăsta cred că-l discutăm de trei luni, să te trezeşti după trei luni că ai o problemă şi vrei să o rezolvi sâmbătă seara, nu cred că este o abordare profesionistă şi responsabilă” a afirmat Alexandru Rafila duminică seară, la B1 Tv.

Rafila consideră că Ministerul Sănătăţii ar trebui să ajute Ministerul Educaţiei în ceea ce priveşte campania de informare privind testarea în şcoli pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2, el arătând că spre deosebire de alte ministere, cel al Educaţiei nu are direcţie medicală.

Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a anunţat duminică, după o întâlnire cu directorii de spitale pe tema măririi numărului de paturi din secţiile de terapie intensivă, că sunt 167 de copii cu COVID internaţi, dintre care 16 la terapie intensivă. Doi dintre cei aflaţi la ATI sunt intubaţi. De asemenea, ministrul a remarcat că vedem acum persoane sănătoase care nu numai că ajung să fie internate în spital, ci dezvoltă forme grave ale bolii. El a anunţat că ministerul „s-a concentrat” asupra mai multor măsuri pentru a gestiona cazurile tot mai numeroase de îmbolnăvire cu COVID-19. Una dintre decizii este aceea de a apela la spitalele dedicate bolnavilor cu alte afecţiuni, alte decizii ţin de „regândirea şi optimizarea fluxurilor medicale” care ar avea ca scop reducerea presiunii din unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor, dar şi concentrarea mai multor resurse pentru patologia COVID.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.