DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Alianța USR-PLUS, schimbare de poziție: 'Cred că o să reuşim să avem candidaţi comuni cu PNL în toate sectoarele'

alianta 2020 usr plus

Preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui, s-a declarat optimist că alianţa USR PLUS va reuşi să aibă candidaţi comuni la primăriile bucureştene cu PNL, singura condiţie ca acest lucru să se întâmple fiind aceea ca aceşti candidaţi să fie "anti-PSD".

"Eu sunt totuşi optimist că o să reuşim să avem candidaţi anti-PSD comuni (cu PNL - n.r.) în toate sectoarele. Singura condiţie, şi este o condiţie de bun simţ, dacă vrei o alianţă anti-PSD să fie anti-PSD, nu cerem ceva absurd, nu cerem ceva nerealist. Nu se poate ca formaţiunea care a susţinut 'Fără penali în funcţii publice' să susţină două persoane, pe care le-am nominalizat zilele acestea, care au grave problemele pe partea aceasta", a spus Năsui duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al USR PLUS, potrivit Agerpres.

Citește și: OMS a luat o decizie radicală. Au fost întrerupte anumite teste clinice pentru pacienții COVID-19

La rândul său, preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, a menţionat că "cea mai mare problemă" este ca USR, PLUS şi PNL să reuşească "această unitate cu adevărat anti-PSD".

"Am văzut că Ludovic Orban face apel la înţelepciune. Credem că înţelepciune este ceva diferit de a declara public că suntem transparenţi şi a împărţi Bucureştiul ca pe o roată de caşcaval. Credem că înţelepciune nu înseamnă să pretinzi că poţi câştiga alegerile singur, atunci când în ultimii 15 ani nu ai depăşit niciodată 15% şi ăsta este cazul PNL. Credem că înţelepciune înseamnă să oferim bucureştenilor o alternativă, nu numai o alternativă la candidaţii actuali ai PSD, să îi înlocuim pe aceştia cu alţi candidaţi care s-au purtat de-a lungul timpului la fel şi au avut legături strânse cu PSD. Credem că avem nevoie cu adevărat de o schimbare şi ăsta este lucrul înţelept de făcut. Negocierile merg în continuare", a afirmat Voiculescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.