Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat joi la o dezbatere privind importanţa femeii, organizată de filiala din Satu Mare, că a trecut vremea în care doamnele nu au acces la politică, acum fiind etapa în care ele concurează de la egal la egal cu bărbaţii.
"Mă bucur să constat că reuşiţi să vă adunaţi atât de mulţi într-o locaţie pentru a auzi lucruri despre viaţă, despre neuroni, despre femei şi despre performanţa femeilor, absolut în orice domeniu. Eu cred că a trecut etapa aia în care trebuie să ne fie ruşine că nu avem acces în politică, administraţie, în orice domeniu. Suntem în etapa în care concurăm de la egal la egal cu domnii şi eu cred că o facem mult mult mai bine. Vă spune un om care nu are nicio legătură cu ideea de feminism extrem. Sunt un om extrem de echilibrat care crede că nu genul desparte lucrurile şi nu genul promovează sau te încurcă în carieră, tocmai de aceea sunt absolut convinsă că vă găsiţi locul în organizaţia PNL sau simpatizaţi cu această organizaţie", a spus Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.
Liderul liberal a participat la evenimentul "Promovăm femeia", organizat cu ocazia Zilei Femeii, de organizaţia din Satu Mare, în cadrul căruia au vorbit despre rolul femeii în societate, dar şi despre performanţele femeilor, acad. Virgil Enătescu, Mihaela Tatu, dr. Cristian Andrei.
Comentează