DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Alina Ion a făcut din Spitalul Sfântul Sava o combinație între Casa Domnului și Casa Speranței

arhiva personala
Alina Ion

Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative acordă, de 3 ani, îngrijiri medicale de excepție. Cazuri foarte grave, notate în registrele spitalelor ca fiind terminale, transformă numerele în oameni demni, îngrijiți până la ultima suflare, mai bine decât în propriile familii.

Familii disperate când își văd mama, tatăl sau copilul în stare vegetativă după un accident de muncă sau de circulație, învață să zâmbească din nou și mulțumesc lui Dumnezeu când persoana dragă se ridică din pat și merge.

Recuperări medicale după accidente vasculare, după infarcturi, după tetrapareze, paraplegii, coxartroze, după cele mai grave și exasperante afecțiuni, ce niciodată nu ar părea rezolvabile.

Pare greu de crezut că există în România un spital care te poate pune pe picioare, la propriu, după asemenea nenorociri. Și totuși, există, datorită ambiției și eforturilor supraomenești ale unei femei, care pare născută să-i ajute pe cei suferinzi. Alina Ion și-a dedicat toată viața ajutării aproapelui. A început din copilărie, când, așa cum putea, cu brațele-i mici, îngrijea rudele în vârstă și bolnave, de care familia nu mai avea nici timpul, poate nici răbdarea cuvenite. A devenit psiholog și și-a înființat o firmă de îngijiri la domiciliu. Nu lăsa toată grija pe angajații de specialitate, îi însoțea la cele mai dificile cazuri și nu mângâia doar sufletele suferinzilor cu vorbe de psiholog, îi mângâia cu mâinile ei, la propriu, le curăța cele mai nesuferite răni, pe care cei mai mulți nici măcar în fotografii nu le-ar putea privi.

Alina Ion e un om credincios. Trăiește cu gândul la Dumnezeu și are convingerea că toate reușitele ei și ale spitalului Sfântul Sava sunt mâna lui Dumnezeu, care lucrează prin oameni.

content-image

Biserica e definită ca fiind Casa Domnului. Acolo ne simțim iubiți, protejați, iertați. Mergem când ne e greu, ne rugăm pentru bine și sănătate, acolo ne cununăm, acolo ne botezăm copiii.

content-image

Cum am putea defini spitalul? Și în spital ar trebui să ne simțim iubiți, protejați, chiar iertați pentru că am ajuns, iar, târziu, că n-am fost la controale de rutină, că nu am luat cum trebuie tratamentul. Mergem când ne foarte rău, suntem speriați, avem nevoie de empatie și încurajări. Spitalul ar trebui să fie, deci, Casa Speranței.

Datorită spiritului Alinei Ion, Spitalul Sfântul Sava a devenit o combinație între Casa Domnului și Casa Speranței. Acolo, persoanele internate nu sunt pacienți și atât. Sunt pacienți iubiți, mângâiați, încurajați, pe care nimeni nu-i ceartă și cărora li se zâmbește. Spitalul Sfântul Sava e mai mult decât ACASĂ pentru că Alina Ion a făcut din el ACASA ei.

Astăzi este ziua Alinei Ion. Se cuvine să primească felicitări și urări de bine, să trăiască sănătoasă pentru a reuși să salveze încă mulți-mulți oameni fără de speranță. La mulți ani, Alina Ion! Ești mai mult decât un Om.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.