Premium
Politologul Alina Mungiu-Pippidi se întreabă retoric ce viitor are o țară care nu cheltuiește pe cultură și educație destui bani, dar îi aruncă pe înarmare. Într-o analiză privind ultimele evoluții politice publicată în România Curată, Pippidi remarcă efectele economice ale războiului din Ucraina, atât asupra Europei, cât și asupra României.
„Cînd războiul devine soluția, nu problema. Și alte profeții
Iată că Lloyd Austin, șeful Pentagonului, a spus clar că scopul SUA e să vadă Rusia slăbită astfel încît să nu mai poată face vreodată așa ceva (o invazie neprovocată într-o țară vecină), și nu să încheie pace. Războiul nu e deci problema pentru administrația americană, războiul e soluția pentru a controla o Rusie care devenise prea agresivă, și prețul unei recesiuni europene e prevăzut, ca și întîrzierea țintelor în politica schimbării de climat.
Nu s-a negociat pentru că nu s-a vrut, ucrainenii oricum nu au de ales dacă vor să fie altceva decît o provincie rusească, iar firmele de energie care vor salva Europa de gazul rusesc trimițînd gaz lichefiat sunt tot aceleași care pierduseră masiv cînd au trebuit să plece din Rusia, pe care au ajutat-o pînă în ultimul moment să facă fracking în Marea Arctică și să se înarmeze din acei bani. Aceleași (ca Exxon) de care ne rugăm să vină în Marea Neagră, ignorînd riscurile ecologice și de tot felul și care sunt cei mai mari donatori la toate campaniile electorale americane (presupuși, că refuză să facă donațiile transparente). Clarificarea e binevenită, iată că am avut dreptate și că nu avem aceleași scopuri, ONU, Occidentul european și SUA, unii vor pace, iar alții vor să dezarmeze Rusia pe această cale – că alta nu au găsit. Decît conflictul. Și nu ne rămîne decît să sperăm că o să le iasă, că au eliminat toate celelalte opțiuni, și că UE nu va fi victimă colaterală, cum profețește Ivan Krastev, aici, pentru că războiul ucrainean readuce toate crizele cu care Europa s-a luptat din 2008 încoace.
Evident, distrugerea Rusiei ar însemna anularea unei profeții faimoase, a părintelui liberalismului, Alexis de Tocqueville, care scria în 1835, în încheierea volumului doi din ”Democrația în America”: ”Astăzi există două mari popoare pe pământ care, pornind din puncte diferite, par să înainteze spre același scop: aceștia sunt rușii și americanii…” „Punctul lor de plecare este diferit, căile lor sunt variate; cu toate acestea, fiecare dintre ei pare chemat de un plan secret al Providenței să țină într-o zi în mâinile sale destinele a jumătate din lume.” ”Toate celelalte popoare par aproape să-și fi atins limitele trasate de natură și nu au altceva de făcut decât să se mențină; dar acestea două sunt în creștere.” Reflecția avea la bază expansiunea celor două națiuni, nu doar ca teritorii, ci și ca populație, a cărei creștere exponențială nu se compara cu Europa. Tocqueville observa deja diferențele esențiale dintre cele două națiuni: ”cuceririle americanului se fac cu plugul fermierului, cele ale rusului cu sabia soldatului. Pentru a-și atinge scopul, primul se bazează pe interesul personal și, fără a le direcționa, permite puterii și rațiunii indivizilor să opereze. Al doilea concentrează toată puterea societății într-un singur om.” Primul război mondial și revoluția bolșevică au dat înapoi populația Rusiei, la fel și căderea comunismului, dar Putin reușise să oprească declinul demografic – pînă la pandemie. Dar altfel profeția lui Tocqueville încă se joacă, teritoriile cucerite de ruși din secolul XVI încoace, ca Siberia, mai mare ca UE, au enorme resurse și oricît de prost ar guverna rușii, de fiecare dată cînd își pierd imperiul reușesc să îl ia înapoi în bună parte. La final, bolșevismul a fost o altă formă de autocrație pe bază de colectivism, cum fusese și țarismul, și deci nu i-a fost greu lui Putin să recicleze vechiul stat comunist într-unul naționalist conservator-creștin, care se luptă cu decadența sexuală din Occident și pozează ca descinzînd din Romanovi.
Între timp, Emmanuel Macron, al cărui fan am fost și sunt pentru că republicanismul (acea doctrină seculară unde universalismul etic e valoarea de bază) nu are alt campion în Europa, a oprit-o pe Marine le Pen și tabăra anti-europeană numai datorită sistemului în două tururi de scrutin, pe care a promis să-l elimine de la legislative (și sper să nu se țină de cuvînt, că numai acest sistem electoral protejează Franța și Europa de naționalismul radical). Dar am fost la un pas de dezastru din cauza dnei Le Pen, cum scriam deja în 2017 și sper că ai noștri au votat cu el. Să fim cinstiți, lumea regresează, în orice caz lumea dezvoltată, în Brazilia sau India sunt mai mulți oameni care vor universalism etic decît au fost vreodată în istoria lor (totuși nu o majoritate absolută), dar în SUA și Europa oamenii vor din ce în ce mai mult să fie galezi, catalani, negri, transsexuali, creștini, islamiști, orice, e o renaștere a particularismelor de tot felul și nici măcar în Franța, țara republicanismului nu avem o majoritate. Macron, deși în minoritate, e eroic, în săptămîna alegerilor s-a apucat să își pună în aplicare planul să omoare diplomația ca sistem de privilegii, să o facă o meserie ca oricare, pentru experți ajunși înalți funcționari civili, nu o castă. Jos pălăria! Ăsta e programul, eliminarea rentelor, dar cîți oameni vor asta? Oamenii vor să aibă ei mașină cu șofer plătit de stat, nu să fie eliminate acestea pentru totdeauna. Dar, în sfîrșit, am cîștigat cinci ani și sper ca Macron să nu se atingă de sistemul de vot, că s-a terminat cu noi.
Consecințele acestor evenimente pentru România sunt amestecate. Ne bucurăm că vin alții să ne apere, că am ajuns frontiera cu Rusia sau aproape, vrem să cîștigăm din războiul ucrainean măcar cît am cîștigat din cel iugoslav (am avut ani de zile contracție economică în plus față de cauzele noastre interne din cauza embargoului, dar numai din cauza acestui război am ajuns în UE) și ai noștri au venit cu ideea ingenioasă să luăm un comision din ajutoare și reconstrucție. Dar pînă la planul cîștigător realitatea noastră zilnică nu e bună: nu trebuia să angajăm cheltuieli militare în plus cînd americanii oricum ne dau ei bani, în orice caz nu fără o analiză cost-eficiență a investiției bugetare anterioare. Un audit al banilor în plus băgați de Iohannis în armată pînă în 2022 ar fi condiția pe care un Parlament responsabil și suveran ar trebui să o pună înainte să îi aprobe alți bani. Ce ne facem, de exemplu, dacă știe și el că îi aruncă pe fereastră, dar are alte interese? O să îl căutăm la pensie sau la BXL să îi dea înapoi?
Acum, că a venit războiul, brusc statul paralel militarizat e recunoscut de toată lumea: de la Ludovic Orban la USR și G4media. Mai trist e că am avut dreptate și aici și că după ce statul paralel nu a mai fost interesat de mișcări de protest, ele au dispărut complet: nimeni nu a ”rezistat” la formarea coaliției PNL-PSD, la intervenția pe față a procuraturii ca să îl scape pe premierul general de plagiat, la transformarea SIIJ în alt SIIJ sau la eliminarea din magistratură a Cameliei Bogdan și a lui Cristi Danileț. De ICR nu mai vorbesc, revistele intelectuale Dilema și 22 se luptă de zor cu Vladimir Putin, mai departe și fără pericol decît să te ocupi de Romașcanu și alți dătători de subvenții. Iar Tribunalul București, cea mai anti-PSD instanță din România, a dat numai achitări în procesul Belina între timp, că așa cum am spus atunci, a fost o făcătură judiciară. Ce viitor are o țară care nu cheltuiește pe cultură și educație, aruncă bani pe înarmare, dar e prea ineficientă ca să se înarmeze pe bune, unde intelectualii nu mai deschid gura decît ca să fie de partea serviciilor și societatea civilă iese în stradă doar cînd o scot influencerii de la servicii?
Evident, am putea avea Renew-ul nostru, dar nu îl avem, pentru că – ultima profeție contabilizată pe ziua de azi – cînd promovezi oameni fără caracter ajungi victima lor următoare. Ghinea și compania l-au aruncat peste bord permanent pe Cioloș după ce își dăduse demisia de la șefia grupului ca să îi conducă pe ei. Nimic nu iese bine dacă începe printr-o fraudă democratică, prin infiltrări a unor oportuniști cu relații securiste care vor numai să parvină și ar arunca peste bord și pe Macron de le-ar fi rudă, ce să mai vorbim de oamenii lui Macron. Criticile se adună peste parveniții care conduc USR, dar critici prudente, doar la caracterul lor mizerabil, nimic despre ușile statului paralel pe care le-au lins de zor ca să își facă drum. Dar toată lumea știe, de asta nimeni nu îndrăznește.
Dar ar trebui. Armata cu unele servicii au intrat în concurență pentru resurse, iar isteria cu facturile ridică temperatura în zone unde se poate întîmpla orice. Pe ansamblu o să avem toți de pierdut din conjunctura actuală, dar cine e întreprinzător politic în timpuri catastrofale poate avansa mult mai repede”, a punctat Pippidi în analiza de pe romaniacurata.ro.
