DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Alis Grasu(SABIF): Peste 1.400 de persoane au solicitat ambulanţe, în ultimele 24 de ore. Zeci de oameni au suferit fracturi sau luxaţii

112.ro
operator 112

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în ultimele 24 de ore, peste 1.400 de persoane au avut nevoie de ajutor, dintre aceste solicitări, peste jumătate au fost de cod roşu şi galben, iar 33 de persoane au suferit fracturi sau luxaţii.

Citeşte şi: Atenţie - Aleşii propun SCHIMBĂRI RADICALE: Mai multe localităţi vor purta NUME NOI

"De ieri de dimineaţă (duminică -n.r), până azi de dimineaţă (luni-n.r), 1416 persoane au avut nevoie de ambulanţa Bucureşti-Ilfov. Dintre acestea, 798 au fost cazuri de urgenţă de cod roşu şi cod galben. Din totalul cazurilor, 104 persoane se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanţă, 33 de persoane au suferit accidentări minore prin cădere, fracturi, luxaţii, entorse, iar 29 de persoane au fost transportate la adăposturile special amenajate, fiind oameni fără adăpost", a explicat Alis Grasu.

Medicul a menţionat că organismul are de suferit din cauza acestor schimbări bruşte de temperatură, cei mai afectaţi fiind sugarii, copiii mici, persoanele de vârsta a treia şi persoanele cu afecţiuni cronice preexistente.

"Când variaţiile de temperatură sunt mari de la zi la noapte sau de o zi la alta, trecând de la 10 grade la -5 grade, de exemplu, mecanicanismele fiziologice de termoreglare fac faţă cu greu acestor agresiuni termice şi organismul are de suferit (...). În această perioadă ne simţim mai iritaţi, mai obosiţi, ne îmbolnăvim mai uşor şi afecţiunile banale se agravează. Se produce o slăbire a sistemului imunitar. Persoanele cu afecţiuni cronice cardio-vasculare, respiratorii sunt cele mai afectate în aceste zile cu temperaturi variabile în care se trece de la o temperatură foarte ridicată la una foarte scăzută într-un interval scurt de timp", a adăugat Grasu.

În această perioadă este indicat să ne ajutăm organismul cu o alimentaţie echilibrată şi cu multă odihnă.

"Pentru a putea face faţă acestei agresiuni va trebui să avem un regim cât se poate de echilibrat, bogat în fructe, legume proaspete, o hidratare corespunzătoare a organismului. Vom mai consuma , în această perioadă, peşte, carne săracă în grăsimi. Trebuie să fim atenţi la igiena personală, ingiena locuinţei trebuie să fie foarte bună astfel încât să împiedicăm transmiterea de viruşi şi bacterii, mai ales că virozele sezoniere şi gripa ne creează mari probleme. Este foarte important să ne odihnim, un somn de 7-8 ore ajută organismul să se refacă după toate agresiunile la care a fost supus peste zi", a subliniat managerul SAB-IF.

Temperaturile au scăzut în ultimele două zile cu peste 20 de grade, iar dimineaţa, în Capitală, s-a format poleiul.

"Nu pare că au dat cu ceva pe jos. Ar fi trebuit ca Primăria să intervină mai mult după pelicula asta de gheaţă. Am plecat cu frică pentru că nu am ştiut cum se merge, dar oricum s-a mai înmuiat", a spus o femeie.

"Eu vin de la ţară şi acolo este mai complicat, dar pe drumurile naţionale se circulă bine, s-a intervenit", a explicat un bărbat venit de la Călăraşi.

Meteorologii anunţă, pentru săptămâna aceasta, vreme deosebit de rece, cu temperaturi mai scăzute decât cele normale, iar în mare parte din ţară se vor înregistra precipitaţii. Spre finalul lunii martie se întrevede o încălzire treptată, au precizat reprezentanţii ANM, pentru MEDIAFAX.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.