La fel ca în cazul pensiilor și la creșterea alocațiilor este vorba despre o indexare cu rata inflației.
Alocațiile sunt acum de 631 de lei pentru un copil de până în doi ani sau cu handicap și 256 pentru cei de până la 18.
De la 1 ianuarie, însă, acestea ar putea crește cu 87, respectiv 35 de lei.
Întrebată dacă alocațiile vor fi indexate cu rata inflației, Natalia Intotero (PSD), ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a declarat că veniturile copiilor sunt o prioritate pentru guvernanți, iar aceștia își vor respecta angajamentele, potrivit antena3.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2.
Comentează