Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alunecare de teren în China: Cel puţin 8 morţi şi zeci de dispăruţi

china, alunecari de teren

Alunecare de teren în China: Cel puţin 8 morţi şi zeci de dispăruţi

O alunecare de teren a îngropat luni zeci de persoane într-o regiune montană îndepărtată din sud-vestul Chinei, au relatat media de stat, potrivit cărora au fost găsite cel puţin opt cadavre, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Tragedia s-a produs luni, la ora 05:51 (21:51 GMT, duminică) în satul Liangshui, situat în provincia Yunnan, în total 47 de persoane fiind surprinse de alunecarea de teren, a relatat iniţial agenţia de presă Xinhua.

"Peste 200 de locuitori au fost evacuaţi de urgenţă; zece excavatoare, 33 de autospeciale de pompieri şi peste 200 de salvatori au fost mobilizaţi pentru operaţiunile de căutare", a relatat postul public CCTV.

Imagini video publicate de New China au prezentat circa zece pompieri îmbrăcaţi în costume şi căşti portocalii înaintând spre ceea ce păreau a fi bucăţi de beton prăbuşite şi alte resturi.

CCTV a difuzat imagini dintr-un sat montan acoperit de zăpadă, cu case parţial îngropate în urma alunecării de teren.

Potrivit celui mai recent bilanţ, "au fost găsite opt persoane date dispărute, care nu prezentau semne de viaţă", a precizat postul, fără a preciza numărul exact al celor care sunt în continuare daţi dispăruţi.

- "Tot ce este posibil" -

O locuitoare a declarat pentru publicaţia chineză Beijing News (Xinjingbao) că dormea când a avut loc dezastrul, iar bucăţi din tavanul casei sale au căzut peste ea.

"La început am crezut că este un cutremur. Atunci am realizat că muntele se prăbuşeşte", a declarat un alt locuitor pentru acelaşi cotidian.

Locul tragediei se află la aproximativ 1.600 de kilometri sud-vest de Shanghai şi la aproximativ 350 de kilometri nord-est de capitala provincială Kunming.

Preşedintele chinez Xi Jinping le-a ordonat salvatorilor "să facă tot ce este posibil pentru a limita numărul victimelor", conform instrucţiunilor citate de CCTV.

"Este important să desfăşurăm activităţi de consolare a familiilor victimelor şi de relocare a celor afectaţi", a subliniat oficialul.

Contactat telefonic, un reprezentant al Partidului Comunist Chinez (PCC) din satul Liangshui nu a dorit să discute despre alunecarea de teren şi a declarat pentru AFP că este "prea ocupat".

Yunnan este o provincie monană, populată de numeroase grupuri etnice şi care rămâne una dintre cele mai sărace din China.

- Temperaturi glaciale -

Potrivit serviciilor de meteorologie chineze, temperaturile din cantonul Zhenxiong, unde s-a produs tragedia, sunt în prezent în jurul valorii de 0 grade Celsius ziua şi scad până la minus 4 grade Celsius noaptea.

Alunecările de teren se produc în mod regulat în munţii din sud-vestul Chinei, în special după ploi.

Deocamdată nu a fost stabilită oficial cauza tragediei de luni.

În septembrie, furtunile din regiunea Guangxi (sud) au provocat o alunecare de teren produsă într-o zonă montană, care a ucis cel puţin şapte persoane, potrivit media locale.

Aproximativ 20 de persoane au murit în august anul trecut, după o alunecare de teren produsă în urma unei viituri care a afectat un sat din apropierea marelui oraş Xi'an (nord).

În iunie 2023, o alunecare de teren produsă în provincia Sichuan (sud-vest), de asemenea izolată şi muntoasă, a ucis 19 persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.