Am pierdut multe mingi, chiar nu îmi dau seama ce s-a întâmplat, spune Mitriță după 4-0 cu Norvegia

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 11-10-2020

Actualizat: 11-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Alexandru Mitriţă a declarat, duminică seară, că nu înţelege ce s-a întâmplat la meciul cu Norvegia, pierdut, scor 0-4, de naţionala României în Liga Naţiunilor, potrivit news.ro.

"Am pierdut multe mingi, chiar nu îmi dau seama ce s-a întâmplat. Ei au fost peste noi şi meritau să câştige. Şi Mister şi-a pierdut din încredere, nu este uşor, trebuie să ne reveinim, va fi foarte greu cu Austria.

Citește și: DOSAR Mario, fiul fugar al fostului șef LPF, a fost rugat insistent de cunoscuți să nu se suie la volan cu aproape doi la mie alcool și cocaină în sânge

Nu a fost greu să vin în România, am dormit foarte bine, doar nu este foarte uşor, de aceea am vrut să plec de acolo  (n.r. - New York City), să fiu aproape cu familie şi dacp mai sunt chemat, să joc foate bine. C Austria trebuie să jucăm foarte bine", a declarat Mitriţă la Pro X.

Reprezentativa României a fost învinsă, duminică seară, scor 4-0 (2-0), pe stadionul Ullevaal din Oslo, de selecţionata Norvegiei, într-un meci din prima grupă a Ligii B din cadrul Ligii Naţiunilor.

Au marcat Haaland ’13, ’64, ’74 şi Sorloth ’39.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri