Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasada SUA și MAI au inaugurat sistemul de detectare a materialelor radioactive la Otopeni

aeroportul otopeni

Ambasada SUA la București și Ministerul Afacerilor Interne au inaugurat astăzi, 22 iulie, sistemul fix de detectare a materialelor nucleare și radioactive, amplasat la Punctul de Trecere a Frontierei de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

Însărcinatul cu afaceri ad-interim al SUA Duane Butcher, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, precum și reprezentanți ai Departamentului de Energie al Statelor Unite ale Americii și ai Poliției de Frontieră Române au participat la o ceremonie care a avut loc la Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

Evenimentul  reflectă angajamentul ferm al Guvernului român de a descuraja, detecta și interzice traficul ilicit al substanțelor nucleare și materialelor radioactive la punctele de control de la frontieră, sea rată într-un comunicat de presă al Ambasadei SUA.

Pe 25 septembrie 2008, Departamentul pentru Energie al SUA și Ministerul Internelor și Reformelor Administrative au semnat un acord cu privire la cooperarea în domeniul prevenirii traficului ilicit cu substanțe nucleare și alte materiale radioactive în România.

Biroul pentru Detectarea și Descurajarea Contrabandei Nucleare (NSDD) din cadrul Departamentului pentru Energie al SUA (cunoscut anterior drept Biroul pentru programul 'A doua linie de apărare') a colaborat cu Poliția de Frontieră Română pentru a trimite sisteme de detectare în Portul Constantă, la centrul de pregătire al Poliției de Frontieră din Iași și la puncte importante de trecere a graniței. Cooperarea include și instruirea comună, exercițiile practice și sustenabilitatea.

Începând cu anul 2009, sistemele de detectare au scanat în România peste 10 milioane de vehicule, pietoni și containere de marfă. Începând cu 2009, NSDD a trimis și șase vehicule dotate cu dispozitive de detectare a materialelor nucleare și radioactive și lucrează cu România pentru a echipa și alte locații cu sisteme fixe.

Misiunea NSDD este aceea de a întări capacitățile și angajamentul țărilor partenere de a descuraja, detecta și interzice traficul ilicit cu substanțe nucleare și alte materiale radioactive pe teritoriul țărilor partenere, peste granițele internaționale, și prin sistemul global maritim de transport.

NSDD oferă țărilor partenere instrumentele și instruirea necesară pentru a lupta împotriva contrabandei nucleare, contribuind în acest fel la arhitectura globală de detectare nucleară. Acest lucru este realizat prin instalarea de sisteme de detectare în locații prioritare din întreaga lume și prin construirea unei comunități de state care dețin o capacitate proprie de a descuraja, detecta și interzice materialele nucleare și radioactive.

Acest program din România este o componentă importantă a cooperării de lungă durată în domeniul securității nucleare în Europa centrală a Administrației Naționale de Securitate Nucleară și se încadrează în acordul semnat de Guvernele României și Statelor Unite ale Americii pe 30 martie 1998 cu scopul de a coopera în domeniul contraproliferării armelor de distrugere în masă și promovării relațiilor militare.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.