DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău, susţine consolidarea relaţiilor dintre România şi Italia, cu accent pe cele economice

wall-street.ro
Italia steag

Ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău, a menţionat beneficiile Parteneriatului Strategic Consolidat dintre România şi Italia şi ale apartenenţei comune la Uniunea Europeană în a face faţă crizelor succesive reprezentate de pandemie, agresiunea rusă împotriva Ucrainei, creşterea preţurilor la energie şi efectele sale asupra economiei mondiale.

Într-o intervenţie la un eveniment de marcare a Zilei Naţionale a României desfăşurat marţi la Palazzo della Cancelleria din Roma, ea a subliniat, totodată, necesitatea adaptării Parteneriatului Strategic Consolidat româno-italian la crizele traversate în ultimii ani şi oportunitatea strângerii şi mai mult a relaţiilor bilaterale, cu accent pe cele economice, în contextul fondurilor alocate prin Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă ale celor două ţări. Ambasadorul Gabriela Dancău a mulţumit cetăţenilor români din Italia pentru contribuţia la o relaţie bilaterală de succes, potrivit Agerpres.

Gabriela Dancău a evidenţiat rolul important ocupat de România pe scena internaţională prin găzduirea în aceste zile la Bucureşti a reuniunii miniştrilor de externe ai statelor membre NATO, concentrată pe oferirea de sprijin Ucrainei în faţa agresiunii ruse şi consolidarea angajamentelor de securitatea ale NATO la Marea Neagră, informează Ambasada României în Italia într-un comunicat de presă.

Nivelul excelent al relaţiei bilaterale dintre România şi Italia a fost confirmat cu acest prilej, prin prezenţa în cadrul evenimentului a ministrului muncii italian, Marina Elvira Calderone, şi a secretarului de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale, Maria Tripodi.

Marina Elvira Calderone a declarat că, după 25 de ani de Parteneriat Strategic Consolidat, relaţiile bilaterale sunt mai bune ca oricând. Ea a recunoscut contribuţia cetăţenilor români la creşterea economică şi socială a Italiei, a apreciat colaborarea şi sprijinul reciproc în context Covid, dar şi importanţa României în asigurarea securităţii europene şi în acordarea de sprijin umanitar pentru Ucraina, precum şi sprijin pentru Republica Moldova. Potrivit ministrului italian, la 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România reprezintă un exemplu de succes pentru statele care aspiră la un parcurs european. În încheiere, a declarat că toate aceste performanţe recomandă România să devină membru al Spaţiului Schengen şi a reiterat sprijinul Italiei pentru acest deziderat.

Secretarul de stat Maria Tripodi a transmis mesajul de felicitare din partea ministrului afacerilor externe şi cooperării internaţionale italian Antonio Tajani, aflat în aceste zile la Bucureşti, adresat României şi ambasadorului Gabriela Dancău cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale. A apreciat rolul României de partener strategic important pentru Italia şi a confirmat interesul consolidării relaţiei bilaterale.

Recepţia dedicată autorităţilor italiene, corpului diplomatic acreditat la Roma, mediului academic şi cultural italian a inclus şi un concert susţinut de muzicienii Clara Cernat şi Thierry Huillet.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.