DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ambasadorul Albaniei, întâlnire cu judecătorul Lucian Netejoru: Inspecțiile Judiciare din cele două țări vor coopera

lucian netejoru

România devine un exemplu de bune practici pentru țările non-UE din regiune. După recenta vizită a șefului Inspecției Judiciare, judecătorul Lucian Netejoru, la Tirana, ambasadorul Albaniei la București, Ilir Tepelena, anunță un viitor memorandul de cooperare între instituțiile similare din cele două țări.

„Este o plăcere să primesc de la domnul Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare din România, după întoarcerea de la Tirana, impresiile sale pozitive, dar și considerațiile și evaluarea sa în urma întâlnirilor pe care le-a avut cu cei mai importanți reprezentați ai sistemului judiciar din Albania. În timpul acestei conversații am stabilit, de principiu, să lucrăm la un Memorandum de Cooperare între inspecțiile judiciare dintre cele două țări”, scrie ambasadorul pe Facebook.

Șeful Inspecției judiciare din România, Lucian Netejoru, a făcut parte din echipa Rețelei Europene a Inspectorilor Judiciari (RESIJ), care a participat la sfârșitul lunii noiembrie la pregătirea inspectorilor din Albania, după cum anunța într-un comunicat Consiliului Europei.

O delegație a Rețelei Europene a Inspectorilor Judiciari (RESIJ), formată din inspectori din mai multe țări europene, printre care Franța, Italia, România și Portugalia, a făcut o vizită în urmă cu două săptămâni în Albania.

Experții s-au întâlnit cu reprezentanții Înaltului Inspectorat al Justiției de la Tirana, dar și cu membri ai Adunării Naționale, ai Procuraturii, ai școlii de magistrați, dar și cu reprezentanți ai instanțelor din Tirana și Vlora.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.