Ambasadorul Franţei în Coasta de Fildeş, Gilles Huberson, rechemat la Paris pentru comportamente "sexiste", a denunţat luni, prin intermediul avocatului său, "mărturii false" şi "comploturi" care ar fi dus la aceste acuzaţii, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Faptele şi afirmaţiile care îi sunt reproşate rezultă fie din mărturii false, fie din comploturi" şi "dacă ar fi urmărite în justiţie, ar fi prescrise", a declarat Pierre-Olivier Sur într-un comunicat.
Ambasadorul a fost rechemat în cadrul unei "anchete administrative în curs", a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe fără precizări suplimentare.
Potrivit site-ului francez Mediapart, Gilles Huberson, în post la Abidjan din septembrie 2017, este acuzat de violenţe sexiste şi sexuale de către cel puţin cinci femei care au depus mărturie.
Rechemarea sa intervine într-un moment extrem de tensionat în Coasta de Fildeş, în care candidatura controversată a preşedintelui la final de mandat Alassane Ouattara la realegerea sa suscită temeri privind eventuale violenţe electorale.
Revenirea sa la Paris într-un astfel de context a alimentat speculaţiile de pe reţelele sociale, chiar dacă o sursă apropiată de dosar a declarat pentru AFP că decizia nu are nimic de a face cu "politica".
"Nu există o urmărire pentru delict sau infracţiune penală şi nici nu va exista", a subliniat avocatul ambasadorului, solicitând o "analiză scrupuloasă" a faptelor reproşate.
Avocatul a spus că actele care vor marca cariera ambasadorului "sunt securitatea Franţei în Africa şi războiul împotriva terorismului în Mali, în timpul căruia a devenit ambasador", a adăugat el.
"Acţiunea şi conduita sa personală au fost calificate unanim drept exemplare", a dat el asigurări.
Fost elev al Şcolii militare speciale de la Saint-Cyr, Gilles Huberson a fost şef al Misiunii interministeriale "Mali-Sahel" în 2013, în momentul intervenţiei militare franceze în această ţară, apoi ambasador în Mali între 2013 şi 2016 şi ambasador în Mauritius în 2016 şi 2017, înainte de a fi trimis la Abidjan.
Ocupând aceste funcţii, el a fost în prima linie în ţări şi în dosare cheie pentru Franţa, în special din punct de vedere al securităţii, notează AFP.
Ambasadorul Franţei în Coasta de Fildeş denunţă comploturi după ce a fost rechemat pentru sexism
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

3.210
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.210

4.687
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.687

2.190
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.190

3.627
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.627

162
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
162

2.496
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.496

9.036
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.036

201
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
201

180
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
180

1.956
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.956

2.596
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.596

190
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
190

76
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
76
















Comentează