Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Amenzi de peste 44.000 de lei, după 152 de controale la distribuitori şi comercianţi de carburanţi, inclusiv GPL

Amenzi de peste 44.000 de lei au fost date în Alba în urma controalelor efectuate, timp de o săptămână, la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanţi, lubrifianţi şi produse derivate ale acestora, inclusiv GPL şi mijloace de transport, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES.

Astfel, potrivit Instituţiei Prefectului judeţul Alba, până joi au fost efectuate 152 de controale, în cadrul cărora au fost raportate 187 deficienţe şi disfuncţionalităţi.

Au fost aplicate un număr de 118 sancţiuni contravenţionale, dintre care 23 amenzi, în valoare totală de aproximativ 44.800 de lei, şi 95 avertismente. Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi Comisariatului Judeţean Alba al Gărzii Naţionale de Mediu.

"În urma verificărilor realizate de către comisiile mixte, până în acest moment nu a fost dispusă suspendarea activităţii niciunui operator economic sau instituţie care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanţi, lubrifianţi şi produse derivate ale acestora, inclusiv GPL", se menţionează în comunicat.

Din comisii mai fac parte reprezentanţi ai Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat Sibiu, Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, Biroului Vamal de Interior Alba, Agenţiei Teritoriale Autoritatea Rutieră Română Alba şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba.

"Menţionăm faptul că acţiuni de control la agenţi economici de pe raza judeţului Alba, care depozitează, transportă, distribuie sau comercializează carburanţi, lubrifianţi şi produse derivate ale acestora s-au efectuat în permanenţă de către instituţiile statului, conform competenţelor pe care le au", se mai arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.