Camera Reprezentanţilor a SUA a adoptat vineri un proiect de lege menit să facă Statele Unire mai competitive în faţa Chinei prin localizarea pe teritoriul american a producţiei de cipuri electronice, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Actul normativ, care prevede, printre altele, alocarea a 52 de miliarde de dolari pentru investiţii în semi-conductori, componente esenţiale producţiei de smartphone-uri şi maşini, urmează să ajungă la votul Senatului, unde un text asemănător a fost votat în iunie şi acum congresmenii urmează să le armonizeze pe cele două, discuţiile putând fi îndelungate.
Aproape toţi congresmenii republicani din Camera Reprezentanţilor s-au opus textului, considerând că prevede prea multe investiţii pentru combaterea schimbărilor climatice şi are un efect prea redus în a forţa Beijingul să dea socoteală pentru încălcările drepturilor omului.
Textul, denumit 'America Competes Act', a fost adoptat de Camera Reprezentanţilor cu un raport de voturi de 222 la 210, cu numai câteva ore înaintea lansării Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing, competiţie boicotată la nivel diplomatic de SUA.
Noul act normativ răspunde ''imperativului economic şi de securitate naţională de a susţine industria şi lucrătorii americani'' şi va permite Statelor Unite ''să nu fie la cheremul altor ţări'', a subliniat preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a atras atenţia că penuria de cipuri are un efect direct asupra inflaţiei crescute cu care se confruntă SUA, inflaţie ce scade puterea de cumpărare a americanilor şi astfel îi afectează popularitatea preşedintelui democrat.
America First, în varianta democrată: Congresul SUA a adoptat o lege pentru păstrarea producției de cipuri pe teritoriu propriu
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

74
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
74

854
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
854

645
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
645

65
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
65

1.870
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.870

1.510
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.510

49
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
49

5.862
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.862

87
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
87

126
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
126

63
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
63

73
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
73

2.854
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.854
















Comentează