Americanii au încercat să îl ucidă pe ”Jihadi John” - călăul ISIS

Autor: Politic Scan

Publicat: 13-11-2015

Actualizat: 13-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Forțele americane au desfășurat un raid aerian în Raqqa, Siria, care l-a vizat direct pe ”Jihadi John”, unul dintre liderii ISIS, a anunțat joi noaptea cei de la Pentagon.

”Jihadi John”, al cărui nume oficial este Mohammed Emwazi, a apărut într-o serie de video-uri în care erau prezentate execuții brutale, potrivit CNN.

Un oficial american a precizat că sunt încrezători că raidul l-a ucis pe Emwazi. A fost o misiune executată după o perioadă îndelungată de supraveghere. Se pare că teroristul se afla într-un autoturism când a fost lovit de o bombă, lansată de o dronă.

Emwazi, cetățean britanic, a fost cel care a apărut în video-ul în care era prezentată execuția jurnaliștilor americani Steven Sotloff și James Foley, dar și a altor persoane - Abdul-Rahman Kassig, David Haines, Alan Henning sau Kenji Goto.

”Jihadi John” vorbea bine limba engleză, dar se crede că s-a născut în Kuwait. Analiștii l-au descris ca fiind o persoană extrem de violentă și sadică.

Sursa foto: Reuters

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri