Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Americanii merg la urne: Republicanii pregătesc anchete împotriva administraţiei Biden dacă vor câştiga

Alternative Investment Coach
alegeri sua

Aleşii republicani americani intenţionează să declanşeze anchete de amploare asupra administraţiei lui Joe Biden dacă redobândesc marţi controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, a dat asigurări liderul lor din camera inferioară a Congresului, Kevin McCarthy, într-un interviu difuzat luni pe CNN, relatează AFP, scrie Agerpres.

Printre dosarele pe care noua majoritate şi-ar dori să le redeschidă, Kevin McCarthy a evocat în special modul haotic în care SUA s-au retras din Afganistan în august 2021, dar şi cauzele pandemiei de COVID-19, dar nu a exclus lansarea unor eventuale proceduri de destituire, fără a preciza cine ar fi vizat.

"Nu vom utiliza niciodată procedura destituirii în scopuri politice", a declarat McCarthy, care ar putea deveni marţi preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, înlocuind-o pe democrata Nancy Pelosi.

Republicanul de 57 de ani a dat asigurări că beneficiază de susţinerea partidului său, precum şi a lui Donald Trump pentru a prelua şefia Camerei Reprezentanţilor, în contextul în care republicanii sunt daţi favoriţi în sondaje înaintea scrutinului de marţi în care toate cele 435 de mandate din camera inferioară a Congresului SUA sunt puse în joc.

La şapte ani după ce a eşuat în tentativa de a deveni preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, ales din California, îşi va putea lua revanşa graţie eforturilor sale de a-l curta pe Donald Trump şi pe susţinătorii săi fideli, comentează AFP.

În interviul acordat CNN, republicanul a mai precizat că partidul său intenţionează să lupte în principal împotriva inflaţiei şi a imigraţiei.

Peste 40 de milioane de americani au votat deja anticipat luni, în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, depăşind nivelul alegerilor legislative din 2018, potrivit US Elections Project, relatează France Presse.

În cadrul acestui scrutin organizat marţi, ţara este chemată să aleagă o nouă componenţă a Camerei Reprezentanţilor şi o treime din Senat. De asemenea sunt în joc o serie de posturi de aleşi locali, în special de guvernatori şi procurori.

De câţiva ani, marea majoritate a statelor oferă posibilitatea votului anticipat sau prin corespondenţă la alegeri, o practică generalizată cu prilejul alegerilor prezidenţiale din 2020, organizate în plină pandemie.

În acest an, peste 18 milioane de americani au votat anticipat, în persoană. Alte 22 de milioane de persoane au trimis buletinul de vot prin corespondenţă, ceea ce face ca totalul să fie de peste 40 de milioane de voturi.

În acelaşi moment din 2018, 39,1 milioane de persoane votaseră în cadrul "midterms".

Republicanii au introdus totuşi recursuri din motive tehnice pentru a încerca să invalideze anumite voturi anticipate în state-cheie unde rezultatele ar putea fi strânse.

În Pennsylvania, Curtea supremă le-a dat dreptate republicanilor şi a apreciat că buletinele nu pot fi luate în considerare dacă sunt prost datate. Mii de voturi sunt afectate în acest mod, potrivit AFP.

În Wisconsin, republicanii au obţinut ca anumite voturi prin corespondenţă să fie excluse dacă adresa martorului, care trebuie să fie prezent în timpul procedurii, nu este completă.

Proceduri sunt de asemenea în curs în Michigan, pentru a descalifica voturile depuse fără act de identitate.

Săptămâna trecută, fostul preşedinte Donald Trump a declarat că a descoperit primele semne de fraudă în votul prin corespondenţă în Pennsylvania, stat-cheie în alegerile de la jumătatea mandatului. Acuzaţia a fost imediat respinsă de responsabilii electorali ai acestui stat.

În 2020, Donald Trump a acuzat, fără a prezenta probe, autorităţile din mai multe state americane că au furat alegerile prezidenţiale falsificând votul prin corespondenţă. Milioane de americani sunt convinşi şi acum că teoria este adevărată, notează AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.