GAFĂ în documente din Monitorul Oficial: Un minister INEXISTENT cere plata salariilor în avans

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 04-04-2018 23:08

O gafă de proporţii s-a "strecurat" chiar în lista publicată în Monitorul Oficial cu ministerele şi autorităţile publice care au solicitat Ministerului de Finanţe plata în avans a salariilor. Potrivit Digi24, pe lista mult discutată în spaţiul public şi nu numai apare şi Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Social.

Citeşte şi:  Ponta face PRAF toţi premierii! Cuvinte GRELE şi pentru Kovesi, Dragnea şi Cioloş, după DEZASTRUL de la Aeroportul Otopeni - În România 'Prostia Ucide'

Un minister care a fost însă dizolvat încă din luna ianuarie, iar atribuţiile preluate de alte structuri guvernamentale, după cum a anunţat la acea vreme chiar premierul Viorica Dăncilă.

Digi24 menţionează că deşi a cerut explicaţii Ministerului de Finanţe cu privire la greşeala comisă, reprezentanţii ministerului nu au venit cu clarificări până la publicarea acestei ştiri.

Citeşte şi: Baroul Cluj DESFIINŢEAZĂ protocolul dintre SRI şi Parchet: 'Un act profund NECONSTITUŢIONAL...'

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a precizat recent că bugetarii din mai multe domenii nu vor primi salariile înainte de Paște, deoarece ministerele de care ei țin au decis să nu solicite acest lucru MFP.

Declarațiile ministrului au venit după ce Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a solicitat Guvernului să precizeze clar categoriile de bugetari care vor primi salariile înainte de Paşte, deoarece angajaţii din învăţământ nu vor beneficia de această facilitate.

Citeşte şi: Prevederea care ELIMINĂ autorizaţiile de construcţie, DESFIINŢATĂ de şeful Comisiei pentru Cultură: 'Dă undă verde pentru DISTRUGEREA clădirilor istorice...'

Doar angajaţii din 38 de instituţii ale statului vor primi salariile anticipat.