Austriacul Matthias Mayer nu exclude o revenire în viitor

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 02-02-2023 12:31

''Pentru moment, mi-am luat vacanţă şi mă simt bine. Dar nici nu vreau să pun cruce unei eventuale reveniri'', a declarat schiorul austriac de 32 ani, conform APA.

Mayer a luat startul în sezonul 2022/2023 al Cupei Mondiale, dar spre surpriza generală şi-a anunţat retragerea sportivă cu câteva minute înainte de startul unui curse la Bormio (Italia), la finele lunii decembrie. Cu zece luni înainte el cucerise al treilea său titlu olimpic, la Beijing, în proba de slalom super-uriaş. El a mai fost campion olimpic la coborâre în 2014 (Soci) şi la slalom super-uriaş în 2018 (PyeongChang).

''Obiectivele sportive nu vor lipsi. Dacă regăsesc dorinţa de a atinge obiective, de ce să nu revin'', a adăugat campionul austriac.

Mayer ar putea fi tentat să revină la Campionatele Mondiale de schi alpin din 2025, din staţiunea austriacă Saalbach-Hinterglemm sau la JO 2026 de la Milano/Cortina d'Ampezzo.

''Am avut discuţii cu soţia mea, cu familia mea, cu cei din jurul meu şi într-un fel s-a dovedit că am vrut să las această posibilitate deschisă'', a adăugat fostul schior care nu se va afla la startul Campionatelor Mondiale de la Courchevel/Meribel de săptămâna viitoare.