Măsuri de securitate la o centrală nucleară în construcție din Turcia, după cutremur

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 06-02-2023 13:36

Autoritățile au luat măsuri de securitate suplimentare pe șantierul centralei nucleare de la Akkuyu, în Turcia. Unitatea nu a fost avariată de cutremur, a anunțat constructorul.

Centrala nucleară parțial construită „nu a fost avariată", dar autoritățile au decis să revizuiască măsurile de securitate, scrie Mediafax.

„Specialiștii noștri nu au relevat nicio deteriorare a structurilor clădirii, a macaralelor și a echipamentelor. Cu toate acestea, desfășurăm măsuri extinse de diagnosticare pentru a ne asigura că operațiunile de construcție și instalare pot continua în siguranță", a declarat Anastasia Zoteeva, reprezentanta constructorului, potrivit Sky News.

La centrală au fost resimțite mai multe cutremure de magnitudinea 3.