Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ana-Maria Brânză, la doi ani de GO Scholarship: 'Am copilărit în vremea în care antrenorul juca toate rolurile posibile'

AM Branza

Ambițiosul program sportiv GO Scholarship, susținut de parteneri puternici precum Fundația Superbet, BRD sau Nike, a intrat în al treilea an de la lansare și începe deja scalarea în țară. Prima oprire va fi Iași, au anunțat cei doi fondatori ai programului, Virgil Stănescu și Ana Luca.

Programul, cu un buget anual de aproape 400.000 de euro, și-a prezentat și bilanțul pe 2023, într-un eveniment aniversar organizat săptămâna aceasta la care au participat mari campioni ai României, activi, precum Cristina Neagu, jucătoare de handbal la echipa CSM București sau retrași din activitate, precum Ana-Maria Brânză, multiplă campioană mondială, europeană și olimpică la spadă, oficiali din zona sportului precum George Boroi, Secretar general - Comitetul Executiv al COSR, Irina Deleanu, președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică, Cătălin Sprânceană, Președinte Federația Română de Ciclism, Radu Bidiugan – director al Institutului Național de Cercetare pentru Sport. De asemenea, sportivii și specialiștii din programul GO, antrenori de club, părinți, reprezentanți ai mediului de business și ai mass media

„Să am acces la un program ca GO la începutul carierei mele ar fi fost incredibil. Am copilărit în vremea în care antrenorul juca toate rolurile posibile. Mă întreb cum ar fi fost ca noi să beneficiem de atâtea resurse câte sunt la GO. Ar fi adus plusvaloare și ar fi fost o experiență pentru noi și am fi fost mult mai pregătite pentru ce va însemna viața de după sport. De aceea, îi „invidiez” pe toți sportivii cu care lucrați și mi-aș dori ca ei să absoarbă toate aceste informații, să le ducă mai departe în comunitățile lor, în echipele din care fac parte, și tot acest bulgăre să se rostogolească”, a declarat Ana-Maria Brânză, invitată la evenimentul menit în primul rând să-i facă și pe cei din sală să înțeleagă ce înseamnă un sistem-suport care susține 360 de grade un sportiv-elev.

Și bulgărele se rostogolește, bilanțul pe 2023 fiind încurajator - peste 110 rezultate importante ale sportivilor GO, aproape 2.700 de sesiuni multidisciplinare și workshop-uri, 77% dintre sportivii GO au evoluat sau au fost convocați la loturile naționale, iar 66% au evoluat sau au fost convocați la echipele de seniori ale cluburilor. Unul dintre sportivii care a adus deja prima calificare din istoria României într-o finală de campionat mondial de escaladă este Darius Râpă. “Pur și simplu simt că devin un sportiv din ce în ce mai bun, iar GO a fost pentru mine ca o rampă de lansare”, sunt termenii în care descrie ce înseamnă pentru el programul GO.

“În doi ani de zile de GO Scholarship am lucrat cu peste 50 de sportivi și sportive din București și împrejurimi, din 13 discipline. Anul acesta ne dorim să ajungem la Iași și să deschidem programul acolo. Până la finalul lui 2025 vrem să lucrăm cu 500 de sportivi și sportive. Avem încredere că se poate și că, alături de partenerii care susțin acest program, putem muta munții din loc”, a ținut să puncteze Virgil Stănescu, fost căpitan al naționalei de baschet a României, actualmente președinte al Sports HUB și co-fondator GO Scholarship.

Tot în cadrul evenimentului din 27 februarie a fost anuțată și lansarea aplicației GO - “sportivii și specialiștii GO își vor putea programa sesiunile, își vor da feedback reciproc și vor avea toate informațiile la un loc, și spațiul fizic GO, locul în care sportivii vor putea forma o comunitate: pot veni între școală și antrenament să se relaxeze, să-și facă temele, să găsească o gustare sănătoasă, să citească o carte din biblioteca GO sau să petreacă timp unii cu alții”, a detaliat Ana Luca, co-fondatoare și managera programului GO.

Cum funcționează sistemul GO

Sunt selectați sportivi cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, în urma recomandărilor venite de la federații sportive, cluburi și specialiști din ramurile sportive alese, dar și prin înscriere directă pe site-ul GOscholarship.ro. Sportivii beneficiază de consilierea unora dintre cei mai buni specialiști din țară în ceea ce privește educația, nutriția, pregătirea fizică, recuperarea, psihologia sportivă, psihoterapia și consilierea în carieră. Costul lunar cu un sportiv GO în anul 2023 este de aproape 950 de euro, iar bugetul total anual de aproape 400.000 de euro a fost asigurat de Fundația Superbet, partener strategic, alături de BRD, Nike, KPMG, Affidea, Spark Generation și Locker. Înscrierile sunt deschise până pe 31 martie pentru sportivii născuți în 2008 și 2009.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.