Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Analistul Adrian Zăbavă explică consecințele exploziei AUR în sondaje: Chiar și PSD riscă prăbușirea sub 30%

Digi 24
adrian zabava

Analistul politic Adrian Zăbavă consideră că alegerile europarlamentare vor reseta scena politică românească şi a precizat că în perspectiva lui 2024 vor fi minim trei competitori cu ceva şanse în alegeri. El a explicat că ceea ce poate da peste cap acest lucru este o candidatură comună a PSD şi PNL la alegerile din toamna anului viitor. Adrian Zăbavă a discutat miercuri, la Prima News, despre cel mai recent sondaj apărut în spaţiul public.

“Acest sondaj confirmă ceea ce auzisem printre rânduri de la politicieni care mai au şi alte sondaje pe care nu le oferă public şi anume faptul că există o inversiune în clasament în această perioadă şi AUR pare să fi trecut pe locul doi în clasament. Aş mai puncta faptul că PSD se luptă să rămână în buza acelui 30%. Acest sondaj îl dă sub 30%, dar cu marja de eroare PSD intră în guvernare, putem trage această concluzie că PSD preia funcţia de premier când are 30%, rămâne de văzut cum va ieşi de pe funcţia de premier cu sondajele”, a explicat analistul politic.

El a afirmat că PNL a pierdut locul doi în sondaje şi există riscul să fie depăşit şi de USR.

“PNL pierde locul doi şi se îndreaptă vertiginos spre un 15% şi asta e problematic pentru PNL. PNL a intrat în această guvernare de pe locul doi în clasament, dar într-adevăr cu o scădere semnificativă în sondaje după încheierea guvernării cu USR, s-au consolidat la guvernare odată cu alianţa cu PSD până spre 20 şi ceva la sută. Sfârşitul acestei guvernări, partea a doua a acestei guvernări, în care PNL a deţinut funcţia de premier a readus o scădere a PNL care se îndreaptă spre 15% şi pare că a pierdut locul doi în sondaje. În funcţie de trendurile viitoare, în funcţie de ce se va întâmpla pe viitor există riscul ca USR să depăşească PNL şi cred că PNL este conştient de lucrul acesta. În opoziţie USR pare că începe să crească, e adevărat nu la ritmul AUR. Diferenţa dintre AUR şi USR faţă de 2020 este că AUR şi-a dublat intenţia de vot pe când USR se chinuie să ajungă la ce a câştigat în 2020”, a mai afirmat Adrian Zăbavă.

El susţine că alegerile europarlamentare vor reseta scena politică românească.

“Momentul alegerilor europarlamentare va fi decisiv pentru modul în care partidele vor în alegerile care contează din 2024, adică cele prezidenţiale şi cele parlamentare. Şi cele locale, dar acolo lucrurile sunt mai puţin importante sau lucrurile legate de alianţe şi poluri politice sunt mai puţin importante. Cred că alegerile europarlamentare vor reseta scena politica românească şi vom avea politicieni care astăzi sunt în prim-planul vieţii politice, care vor fi daţi uitării pentru ceea ce va urma în 2024. Acel moment va fi decis şi cu privire la hotărârea acestor poluri. E cert că în perspectiva lui 2024 nu vom avea doi grei care se vor bate, ci mai mult ca sigur vom avea minim trei competitori cu ceva şanse în alegeri, cu un scor important. (...) Ce poate da peste cap acest echilibru este o candidatură comună a PSD şi PNL care ar face PSD şi PNL să câştige alegerile, cred că la o diferenţă semnificativă de restul, nu neapărat prin adunarea procentelor că în politică 1+1 nu fac doi, dar prin puterea celor două partide luată laolaltă. Însă, astăzi, acest scenariu e departe să devină şi realitate”, a mai precizat Adrian Zăbavă.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.