Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Analistul politic Bogdan Lefter a izbucnit: Alegerea primarilor într-un singur tur e absolut scandaloasă și nedemocratică

ion bogdan lefter

Analistul politic Bogdan Lefter consideră că rămâne o problemă majoră a sistemului politic electoral românesc menţinerea sistemului nedemocratic de alegere a primarilor într-un singur tur. Bogdan Lefter a fost întrebat marţi, la Prima News, despre rezultatele sondajului CURS realizat în Bucureşti. Aproape o treime (29%) dintre cei chestionaţi în cadrul acestui sondaj afirmă că ar vota cu PSD la alegerile locale, în timp ce 17% spun că ar vota cu PNL şi tot atâţia cu USR.

Alegerea primarilor într-un singur tur e absolut scandaloasă și nedemocratică, spune analistul

“Tendinţele generale cam astea sunt. Adică, PSD-ul îşi păstrează un electorat stabil de circa o treime în Bucureşti, liberalii, care au avut în Capitală probleme şi în ciclurile electorale precedente şi la tururile de scrutin precedente, nu stau prea grozav. USR, care a avut şi scoruri mai bune se prezintă binişor faţă de media naţională. Cam astea sunt tendinţele generale în Bucureşti, Bucureştiul rămânând o miză importantă. Rămâne o problemă majoră a sistemului politic electoral românesc menţinerea acestui sistem absolut scandalos şi nedemocratic de alegere a primarilor într-un singur tur ceea ce iată dacă luăm de bune informaţiile, estimările din acest sondaj ne-ar oferi un primar general fără legitimitate”, a afirmat Bogdan Lefter.

El a precizat că partidele din actuala coaliţiei nu doresc revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

“O jumătate din electorat plus unu care să fi votat pentru viitorul primar general, situaţie pe care o regăsim în marea majoritate a localităţilor din ţară şi nu vedem din partea actualei coaliţii de guvernare, în special din partea partidelor principale PSD şi PNL niciun fel de intenţie, nici UDMR nu îşi doreşte revenirea la normalitatea alegerii primarilor în două tururi”, a explicat analistul politic.

El a menţionat că perspectiva câştigării alegerilor de către un candidat susţinut doar de o treime din electoratul Bucureştiului nu este democratică.

“Sondajul indică o treime de electorat care susţine în Bucureşti PSD-ul, dar dacă spunem asta de două ori, de trei ori nu putem ignora că celelalte două treimi nu susţin PSD-ul. Perspectiva câştigării alegerilor de către un candidat sau o candidată susţinută doar de o treime din electoratul Bucureştiului nu este democratică”, a mai declarat Bogdan Lefter.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.