Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anchetă de amploare la Bruxelles: Autorităţile vor identificarea 'bărbatului cu pălărie'

teroristi Bruxelles

Ancheta în cazul atentatelor din 22 martie de la Bruxelles, soldate cu 35 de morţi şi 340 de răniţi conform celui mai recent bilanţ, se concentrează în prezent pe identificarea 'bărbatului cu pălărie', individul care apare în imagini surprinse înaintea celor două atacuri sinucigaşe comise marţea trecută la aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem, relatează luni AFP şi Reuters.

Poliţia belgiană a difuzat o înregistrare video cu bărbatul respectiv. În imagini apare individul care purta o jachetă bej şi o pălărie închisă la culoare trasă pe ochi, împingând un cărucior cu bagaje pe care se afla o geantă mare neagră. Alături de el (nefiind clar în imagini) se află autorii atacurilor sinucigaşe de la aeroportul Bruxelles-Zaventem: Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui, deja identificaţi. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă 'bărbatul cu pălărie' ar putea fi Fayçal Cheffou (30 de ani), singurul inculpat şi arestat în acest dosar până în prezent, potrivit unei surse apropiate investigaţiei. Dar acest bărbat, prezentat drept jurnalist independent, nu colaborează cu autorităţile şi rezultatele preliminare ale anchetei nu au permis deocamdată confirmarea acestei ipoteze, adaugă AFP. 'Pentru moment, singura certitudine este aceea că cei trei atacatori sinucigaşi - Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui la aeroportul Bruxelles-Zaventemn şi Khalid El Bakraoui în staţia de metrou Maelbeek din capitala belgiană - au avut legătură directă cu atentatele comise la Paris în 13 noiembrie anul trecut şi soldate cu 130 de morţi. Atentatele de la Paris şi Bruxelles au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).

'Pe de altă parte, Belgia cere extrădarea lui Djamal Eddine Ouali, un algerian arestat sâmbătă în Italia şi bănuit de realizarea ''documente de identitate false care au fost utilizate de presupuşi autori ai atentatelor de la Paris şi probabil şi de Salah Abdeslam'', suspect-cheie în urma atacurilor de la Paris, arestat la Bruxelles în urmă cu zece zile. În ceea ce priveşte identificarea victimelor, aceasta aproape s-a încheiat. Dintre persoanele decedate, autorităţile belgiene au identificat până acum 12 cetăţeni străini, de opt naţionalităţi diferite (americană, britanică, franceză, germană, olandeză, chineză, italiană şi suedeză). Ministrul belgian al sănătăţii, Maggie De Block, a anunţat luni că patru persoane dintre cele rănite în atentate de la Bruxelles au decedat în spital, ceea ce face ca bilanţul provizoriu să ajungă la 35 de morţi, spune Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.