Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anchetă independentă: Guvernul olandez nu a fost suficient de pregătit în momentul izbucnirii pandemiei

AP
Olanda

Guvernul olandez nu a fost suficient de pregătit în momentul izbucnirii pandemiei de COVID-19, lăsând fără protecţie centrele de bătrâni şi punând sub semnul întrebării utilitatea măştii, relevă o anchetă publicată miercuri, potrivit AFP.

În acest raport, Biroul de anchetă olandez pentru securitate (OVV), organism independent, a subliniat că absenţa unei planificări globale din partea guvernului demonstrează că acesta a fost obsedat de lupta împotriva virusului şi nu a luat în considerare impactul mai mare asupra societăţii.

Autorităţile au rămas fixate pe spitale şi nu au reuşit să protejeze economia, educaţia, cultura şi, în special, centrele de bătrâni, unde au permis să se întâmple "un dezastru tăcut", conform OVV.

"Există mult loc de îmbunătăţiri", a declarat preşedintele OVV, fostul ministru de finanţe Jeroen Dijsselbloem, la prezentarea acestui raport de 300 de pagini. "Olanda s-a dovedit vulnerabilă", a adăugat el.

Cu o populaţie de 17 milioane de persoane, Olanda a înregistrat 21.414 decese cauzate de COVID-19, cu 5,8 milioane de cazuri de infectare de la începutul pandemiei. La nivelul întregii ţări, 86,3% din populaţia adultă este vaccinată, potrivit Agerpres.ro.

Raportul îl critică de asemenea pe şeful echipei de gestionare a epidemiei din cadrul guvernului, specialistul în boli infecţioase Jaap van Dissel, în legătură cu poziţia sa faţă de mască.

Olanda a introdus obligaţia folosirii generalizate a măştii de protecţie mult mai târziu decât alte ţări europene. În 2020, Jaap van Dissel a declarat că este vorba mai degrabă de o alegere "politică", decât de una ştiinţifică.

Observaţiile lui Jaap van Dissel "au subminat încrederea publicului în politica guvernamentală", consideră raportul. Faptul că el "însuşi a pus la îndoială utilitatea (măştilor) nu a contribui la menţinerea sprijinului" pentru purtarea lor, se mai arată în raport.

Ancheta, prima dintr-o serie de trei prevăzute de către OVV, acoperă perioada care a început odată cu izbucnirea pandemiei şi până în septembrie 2020.

Guvernul olandez a anunţat marţi ridicarea de la 25 februarie a majorităţii restricţiilor sanitare, în ciuda numărului în continuare ridicat de contaminări cu varianta Omicron a coronavirusului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.