DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Andy Murray va reveni în 2020 la turneele de grand slam, la Australian Open

Andy Murray

Tenismenul britanic Andy Murray va reveni în 2020 la turneele de grand slam, la Australian Open, au anunţat organizatorii competiţiei de la Antipozi, care va avea loc între 20 ianuarie şi 2 februarie, potrivit news.ro.

Murray a participat ultima dată la un grand slam tot la AusOpen, în acest an, când a anunţat că ar putea fi ultimul său turneu. El a fost vizibil emoţionat şi a plâns la conferinţa de presă susţinută la Melbourne, după meciul pierdut în primul tur cu spaniolul Roberto Bautista Agut. La început, după ce a fost întrebat cum se simte, el a răspuns “nu grozav” şi apoi i-a venit să plângă, astfel că a ieşit din sală pentru scurt timp, pentru a-şi reveni.

El a spus că durerea la şoldul drept, din cauza căreia a fost operat în urmă cu un an, nu a dispărut şi a făcut să nu mai aibă bucuria dinainte, de a se antrena şi a participa la competiţii.

La 29 ianuarie, el a suferit o nouă intervenţie chirurgicală la şold şi acum poate evolua din nou. Revenirea lui pe teren s-a făcut treptat, mai întâi în meciurile de dublu, apoi în cele de simplu, participând şi la un turneu challenger pentru a-şi recăpăta forma.

AUTODENUNȚ INCREDIBIL al mamei Luizei Melencu: A povestit cum își trecea ILEGAL granița cele două fiice

Deşi a jucat câteva meciuri de simplu, fostul lider ATP a evitat turneele de grand slam la simplu, pentru a nu risca să joace partide de cinci seturi. El a jucat meicuri de dublu şi dublu mixt la Wimbledon.

Britanicul, acum pe locul 289 ATP, participă, în această săptămână, la Mastersul 1.000 de la Shanghai, unde s-a calificat în turul al doilea, după un succes, cu scorul de 2-6, 6-2, 6-3, obţinut în faţa argentinianului Juan Ignacio Londero, locul 56 ATP, venit din calificări.

Andy Murray, 32 de ani, a jucat cinci finale la Australian Open, toate pierdute, ultima în 2016. El are trei trofee de grand slam în palmares, două la Wimbledon, în 2013 şi 2016 şi unul la US Open, în 2012.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.