Cancelarul german se află luni, 8 februarie, în Turcia unde va discuta despre noile măsuri care trebuie aplicate pentru gestionarea fluxului de migranți care intră în țările Uniunii Europene.
Angela Merkel se va întâlni cu premierul Turciei Ahmet Davutoglu și președintele Recep Tayyip Erdogan la Ankara, informează Deutsche Welle.
Cancelarul Germaniei a fost un aprig susținător al înțelegerii prin care Turcia va primi 3 miliarde de euro pentru a oferi ajutor Europei prin protejarea granițelor. Acordul, care a fost semnat în noiembrie, prevede că o mare parte din bani vor fi folosiți pentru îngrijirea refugiaților care se află deja în Turcia. Însă numărul refugiaților crește. Săptămâna trecută zeci de persoane au sosit în Turcia, după bombardamentul asupra orașului Alepo.
Turcia și-a închis granițele după ce a precizat că nu fac față unui număr atât de mare de refugiați. Președintele turc a lăsat de înțeles că banii nu sunt suficienți.
Comentează