Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anglia și-a desemnat viitorul selecționer

Sam Allardyce, actualul antrenor al echipei Sunderland, urmează să fie desemnat în funcția de selecționer al Angliei în următoarele 24 de ore, după fiasco-ul englezilor la EURO 2016, au anunțat, miercuri seara, mai multe publicații britanice, citate de AFP.

Allardyce, în vârstă de 61 de ani, îl va înlocui pe Roy Hodgson, care a demisionat după eliminarea surpriză în fața Islandei (2-1), în optimile de finală ale Campionatului European din 2016 organizat în Franța.

Fost jucător profesionist, Allardyce a devenit antrenor în 1991 și s-a aflat la comanda mai multor echipe engleze precum Newcastle, Blackburn sau West Ham United.

Venit în octombrie 2015 la Sunderland, el a reușit să mențină echipa în Premier League, cu un loc 17, și două puncte avans în fața primei retrogradate, Newcastle.

Tehnicianul, care a fost prezentat în urmă cu zece ani pentru funcția de selecționer, atribuită în cele din urmă lui Steve McLaren, s-a întâlnit săptămâna trecută cu membrii comisiei responsabile cu desemnarea noului selecționer.

Conform presei britanice, nominalizarea va fi oficializată în cursul zilei de joi de conducerea Federației engleze (FA).

Celălalt candidat era Steve Bruce, antrenorul echipei Hull City, care a fost audiat și el.

Cele două cluburi, Hull și Sunderland, au solicitat Federației să ia rapid o decizie pentru a le permite să găsească cât mai rapid o soluție pentru găsirea unui înlocuitor în vederea pregătirii noului sezon, ce va debuta pe data de 13 august.

Allardyce a fost recomandat călduros de emblematicul Alex Ferguson, fostul antrenor al echipei Manchester United.

Miercuri după-amiază, directorul general al Federației, Martin Glenn, a asigurat că noul selecționer nu va fi "un mercenar angajat pe termen scurt", dar un tehnician capabil să "construiască un model eficace".

"Eu vreau pe cineva care să muncească cu adevărat pentru echipa națională A, dar și cu jucătorii echipelor sub 16 ani, sub 17 ani și sub 18 și să construiască ceva cu ei", a reclamat Glenn.

Eddie Howe, antrenorul clubului Bournemouth, și germanul Juergen Klinsmann, selecționerul SUA, au fost citați regulat printre numele înscrise pe lista scurtă a FA.

Însă după experiențele lui Sven-Goran Eriksson (2001-2006) și Fabio Capello (2008-2012), FA a decis să meargă pe varianta unui antrenor englez.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.