Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ansamblul Violoncelissimo concertează la Ateneul Român din Capitală

ateneul roman bucuresti

Ansamblul Violoncellissimo, format la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu, concertează duminică, de la ora 19,00, la Ateneul Român din Capitală.

Invitat special este flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, solist concertist al Filarmonicii 'George Enescu'.

Evenimentul face parte din Turneul naţional Clasic la puterea a treia - Violoncellissimo 2022, intitulat la ediţia de anul acesta "Euforica", ce a demarat pe 30 septembrie la Oradea.

"Am început împreună cu studenţii mei acest proiect cu mulţi ani în urmă, proiect ce mi-a adus mari satisfacţii atât pedagogice, cât şi artistice, deşi violoncelul se află pe poziţia a treia în preferinţele publicului meloman, nu este încă cunoscut la acelaşi nivel de toate categoriile de public. Noi, violonceliştii, ne confruntăm în continuare cu confuzia pe care o generează în rândul unor categorii de public apariţia noastră pe stradă cu un instrument pus într-o cutie modernă de fibră de sticlă, confundat uneori cu un ţambal, alteori cu un trombon, contrabas şi chiar navă spaţială", a declarat violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, liderul ansamblului care ajunge anul acesta în turneu în 10 oraşe din ţară şi la Chişinău.

După concertul de la Bucureşti, turneul va continua pe 16 octombrie la Piatra Neamţ, Sala Consiliului Judeţean; pe 17 octombrie la Chişinău, Sala cu Orgă; pe 20 octombrie la Bistriţa, Palatul Culturii; pe 21 octombrie la Cluj-Napoca, Opera Maghiară de Stat; pe 22 octombrie la Deva, Centrul Cultural Drăgan Muntean; şi pe 23 octombrie la Ploieşti, Sala Filarmonicii, informează Agerpres.

Programul muzical cuprinde G. Fr. Handel - Passacaglia, P.I. Ceaikovski - Aria lui Lensky, Astor Piazzolla - Oblivion şi Libertango, Jacques Offenbach - Can Can, Johann Schrammel - Marş, Dimitri Şostakovici - Vals, Suită folclorică românească, Radu Sinaci - Tribute to Mozart, Radu Sinaci - Beethoven Rocks, Saint Saens / Radu Sinaci - Bacchanale, Sabin Pautza (arr.) - The Final Countdown, Mozart/Say - Alla Turca Jazz Rock.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.