Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANSVSA: 'Fermierii trebuie să asigure animalelor adăpost corespunzător, apă şi hrană suficiente în condiţii de iarnă severă'

vaci

Fermierii trebuie să asigure animalelor un adăpost corespunzător, apă şi hrană suficiente, în perioadele cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă, potrivit recomandărilor transmise de Autoritatea Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

În plus, proprietarii trebuie să verifice buna funcţionare a echipamentelor de adăpare şi de furajare, dar şi disponibilitatea echipamentelor de rezervă, în principal a generatoarelor de energie electrică.

"La orice modificare a stării de sănătate sau de bunăstare a animalelor precum şi la apariţia unor modificări comportamentale, deţinătorul are obligaţia ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate a animalelor din localitatea respectivă", se precizează în comunicatul ANSVSA, potrivit Agerpres.

Instituţia recomandă şi deţinătorilor de animale de companie, care sunt ţinute afară, să le asigure o sursă de apă potabilă, precum şi un adăpost corespunzător.

Pentru transportatorii de animale vii, specialiştii ANSVSA recomandă sistarea livrărilor în condiţii meteo cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă, exceptând cazurile în care este neapărat necesar.

"Transportatorii sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile. Înainte de a pleca la drum, se verifică dacă există condiţii adecvate de microclimat în mijlocul de transport şi dacă acestea sunt asigurate pe întreaga durată a transportului", se mai arată în comunicat.

De asemenea, la temperaturi scăzute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport trebuie redusă cu cel puţin 25% din capacitatea maximă de încărcare autorizată, iar pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de comfort termic în compartimentul animalelor.

"Precizăm că porcinele sunt foarte sensibile la temperaturile scăzute. În cazul în care, în timpul călătoriei, temperatura ambientală coboară sub zero grade Celsius, este obligatoriu ca mijlocul de transport să fie dotat cu un mecanism de reglare a temperaturii. Bovinele sunt rezistente la temperaturi scăzute cu condiţia ca în mijlocul de transport să nu existe curenţi de aer rece. Ovinele şi caprinele tunse recent nu trebuie expuse la temperaturi scăzute. Ecvinele pot fi transportate şi în situaţia în care temperatura ambientală coboară sub -20 grade Celsius cu condiţia ca mijloacele de transport să fie dotate cu un mecanism de reglare a temperaturii. O atenţie deosebită se acordă şi vitezei de transport, numărului de opriri precum şi vârstei animalelor transportate", se subliniază în comunicatul ANSVSA.

Mai mult, instituţia susţine că sistemul de ventilaţie trebuie să asigure distribuţia uniformă a aerului, iar autonomia lui trebuie să fie de cel puţin 4 ore, independent de funcţionarea motorului autovehiculului.

Pentru organizatorii târgurilor în care se comercializează animale vii, ANSVSA recomandă ca "padocurile unde sunt ţinute animalele în vederea comercializării să fie suficient de spaţioase pentru a asigura libertatea de mişcare minimă necesară animalelor cazate şi trebuie să fi prevăzute cu zone de adăpostire umbrite".

În scopul protejării animalelor, conducerea Autorităţii a dispus DSVSA judeţene să întreprindă demersurile necesare pentru informarea fermierilor, unităţilor administrative locale, transportatorilor şi altor deţinători de animale, cu privire la măsurile specifice pentru asigurarea bunăstării animalelor în perioadele de iarnă în care se înregistrează condiţii meteorologice severe şi la responsabilităţile legale care le revin.

În plus, la recomandarea ANSVSA, consiliile locale trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere. "Conform prevederilor legale, consiliile locale au obligaţia ca, în adăposturile animalelor fără adăpost, să asigure respectarea normelor de protecţie a acestora, respectiv: cazare, transportul şi îngrijirea corespunzătoare a acestora", se mai arată în comunicatul ANSVSA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.