DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Anthony Fauci consideră varianta Delta drept cea mai mare ameninţare

CNBC
Anthony Fauci

Varianta Delta a devenit dominantă la nivel global, a declarat vineri un reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Anthony Fauci spune că vaccinurile autorizate în Statele Unite, inclusiv cel de la Pfizer / BioNTech, sunt eficiente împotriva noii variante a COVID-19.

Varianta Delta a noului coronavirus, descoperită pentru prima dată în India, este cea mai mare ameninţare la adresa eforturilor Statelor Unite de a eradica COVID-19 la graniţele sale, a declarat marţi expertul american în boli infecţioase, dr. Anthony Fauci, relatează Reuters.

„Transmisibilitatea este fără îndoială mai mare la varianta Delta decât varianta originală a COVID-19”, a spus Fauci, adăugând că este „asociată cu o severitate crescută a bolii".

Varianta Delta a devenit dominantă la nivel global, a declarat vineri un reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Fauci a spus că vaccinurile autorizate în Statele Unite, inclusiv cel de la Pfizer / BioNTech, sunt eficiente împotriva noii variante a COVID-19, scrie Mediafax.ro.

„Avem instrumentele, aşa că hai să le folosim şi să stingem focarul", a spus Fauci.

Statele Unite nu îşi îndeplinesc obiectivul de a vaccina 70% dintre adulţi până pe 4 iulie şi vor avea nevoie probabil de câteva săptămâni suplimentare pentru a atinge ţinta respectivă, a declarat Jeffrey Zients, consilierul senior al Casei Albe COVID-19.

Acesta a adăugat că se aşteaptă ca 70% dintre adulţii peste 27 de ani să primească cel puţin o doză până pe 4 iulie.

Varianta Delta a dus la apariţia unui focar sever de COVID-19 în India în aprilie şi mai, care a copleşit serviciile de sănătate din ţară şi a ucis sute de mii de persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.