Antonio Guterres pledează, în faţa Adunării Generale, pentru reformarea ONU

Autor: Andrei Radu

Publicat: 12-12-2016

Actualizat: 12-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: www.reuters.com

Portughezul Antonio Guterres, care a depus luni jurământul în calitate de secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a pledat pentru reformarea instituţiei pe care o va conduce de la 1 ianuarie 2017, transmite AFP.

'A venit timpul ca ONU să-şi recunoască insuficienţele şi să reformeze modul în care funcţionează', a afirmat Guterres, în discursul-program rostit în faţa Adunării Generale a celor 193 de state membre.

Citește și: SUA sunt în plin SCANDAL ce poate EXPLODA: Anunțul făcut de Casa Albă și care vizează Rusia

Cel de-al nouălea secretar general al ONU a recomandat reforme în trei domenii: menţinerea păcii, ajutorul pentru dezvoltare durabilă şi gestiune.

În faţa unor conflicte multiple, precum războiul din Siria, 'avem nevoie de mai multă mediere, arbitraj şi diplomaţie preventivă', a pledat el, declarându-se 'pregătit să se angajeze personal' dacă va fi necesar.

Plecând de la constatarea că, în prezent, Căştile albastre sunt adesea însărcinate 'să menţină o pace care nu există', viitorul secretar general a recomandat 'o reformă globală a strategiei şi operaţiunilor ONU' în favoarea păcii şi securităţii.

Totodată, el s-a pronunţat pentru 'o mai bună coordonare' între numeroasele instanţe ale ONU responsabile cu lupta antiteroristă.

ONU trebuie să conteze 'mai mult pe persoane şi mai puţin pe birocraţie', a mai spus Guterres, care a pledat pentru o instituţie 'mai agilă şi mai eficace', dar şi pentru necesitatea unei 'mai bune comunicări' despre activitatea Naţiunilor Unite, a creşterii rolului femeilor şi a promovării tinerilor în cadrul instituţiei.

Discursul său, rostit alternativ în limbile franceză, engleză şi spaniolă, a fost îndelung aplaudat de cei prezenţi în hemiciclul Adunării Generale.

Antonio Guterres îi va succeda în funcţie de la 1 ianuarie sud-coreeanului Ban Ki-moon, pentru un mandat de cinci ani, anunță Agerpres.

Guterres a fost prim-ministru socialist al Portugaliei între 1995 şi 2002, iar ulterior Înalt Comisar pentru refugiaţi al ONU din iunie 2005 până în decembrie 2015.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri