Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antony Blinken urmează să se întâlnească cu regele Abdullah al II-lea pentru a consolida armistiţiul din Fâşia Gaza

Business Standard
Antony Blinken

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns miercuri în Iordania, unde urmează să se întâlnească cu regele Abdullah al II-lea, în ultima etapă a turneului său în Orientul Mijlociu în cadrul căruia speră să consolideze armistiţiul între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, relatează AFP.

La Cairo, diplomatul american s-a întâlnit anterior în cursul zilei cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, a cărui ţară a jucat un rol central în încetarea ostilităţilor în Gaza.

După ce marţi a făcut eforturi să reconstruiască legătura cu palestinienii reiterând în acelaşi timp voinţa Washingtonului de a apăra Israelul, Blinken a avut discuţii cu preşedintele Sissi, înainte de a decola spre Iordania, unde jumătate dintre cele 10 milioane de locuitori au origini palestiniene, scrie Agerpres.ro.

Înainte de plecarea sa în Egipt, el s-a întâlnit cu preşedintele israelian Reuven Rivlin şi l-a felicitat pe Twitter pentru "promovarea coexistenţei, toleranţei şi a păcii".

Antony Blinken a confirmat într-un comunicat că SUA "sunt pe cale să furnizeze" un ajutor de "peste 360 de milioane de dolari" palestinienilor, dintre care 38 de milioane reprezintă ajutor umanitar.

El a mai precizat că lucrează cu Congresul american pentru a furniza un ajutor economic şi pentru dezvoltare de 75 de milioane de dolari. De asemenea, vrea ca SUA să acorde un ajutor de urgenţă de 5,5 milioane de dolari pentru Fâşia Gaza, grav afectată de bombardamentele israeliene.

Enclava săracă, dens populată şi sub o strictă blocadă israeliană de aproape 15 ani este guvernată de Hamas.

Şeful biroului politic al Hamas în Fâşia Gaza, Yahya Sinwar, a dat asigurări miercuri că "niciun cent" din ajutorul internaţional nu va fi deturnat.

Ajutorul nu trebuie să ajungă la Hamas, "care nu aduce decât nenorocire şi disperare", a declarat Blinken, care s-a întâlnit marţi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la Ierusalim şi apoi cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas la Ramallah, în Cisiordania ocupată, dând asigurări că doreşte "să reconstruiască" relaţia SUA cu palestinienii, dar recunoscând şi "dreptul" Israelului de a se apăra.

Secretarul de stat american a exprimat din nou sprijinul administraţiei americane pentru "o soluţie cu două state", israelian şi palestinian, care a fost abandonată de administraţia lui Donald Trump.

Între 10 şi 21 mai, 254 de palestinieni au fost ucişi de lovituri aeriene israeliene în Fâşia Gaza, între care 66 de copii, potrivit autorităţilor locale. În Israel, tirurile cu rachete din Fâşia Gaza s-au soldat cu 12 morţi, între care un copil, o adolescentă şi un soldat, potrivit poliţiei.

Egiptul, prima ţară arabă care a semnat în 1979 un tratat de pace cu Israelul, care a pus capăt stării de război între cele două ţări vecine, întreţine relaţii atât cu Israel, cât şi cu Hamas, mişcarea islamistă considerată "teroristă" de statul evreu, Uniunea Europeană şi SUA.

Prezenţi atât în Israel, cât şi în teritoriile palestiniene, mediatorii egipteni încearcă să consolideze un armistiţiu care nu comportă nicio condiţie pentru încetarea ostilităţilor şi niciun plan pentru reconstrucţia Gaza.

Egiptul încearcă să-şi regăsească rolul regional istoric. Armistiţiul obţinut vineri este o victorie diplomatică binevenită pentru guvernul lui Sissi, mai obişnuit cu criticile pe tema situaţiei drepturilor omului din ţara sa, comentează AFP.

În 2014, Cairo a fost la originea unei încetări a focului după războiul sângeros de mai multe săptămâni între Israel şi Hamas.

De asemenea, Egiptul a trimis ajutor medical şi alimentar săptămâna trecută în Fâşia Gaza prin punctul de trecere a frontierei de la Rafah. Deschiderea excepţională a acestei frontiere terestre în timpul conflictului a permis transportul răniţilor palestinieni spre spitalele egiptene.

În plus, Egiptul a promis săptămâna trecută, chiar înainte de sfârşitul ostilităţilor, să aloce un ajutor de 500 de milioane de dolari reconstrucţiei Gaza, "cu lucrări efectuate de întreprinderi egiptene".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.