Anunț de ULTIMĂ ORĂ în 'telenovela Brexit' - Oficial britanic: Theresa May poate ajunge la o înțelegere cu Uniunea Europeană

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 10-02-2019

Actualizat: 10-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Premierul britanic Theresa May va putea să ajungă la o înțelegere cu Uniunea Europeană pentru a schimba părțile privind frontiera irlandeză, a declarat duminică secretarul Trezoreriei Marii Britanii, Liz Truss, relatează site-ul agenției Reuters.

"Sunt de părere că Theresa May poate obține o înțelegere", a declarat aceasta, conform Mediafax.

Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au avertizat că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord riscă să conducă la organizarea unui referendum pe tema unificării provinciei britanice Irlanda de Nord cu Irlanda.

Citește și: Codrin Ștefănescu ANUNȚĂ RĂZBUNAREA PSD după plecările la Pro România: Ne pregătim să primim între 8 şi 11 parlamentari din alte partide

Camera Comunelor a respins Acordul Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul şi a votat o serie de amendamente. Problema este că noua formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată şi Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat.

Uniunea Europeană va introduce controale vamale la frontiera dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord în cazul în care Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar fără un acord privind viitoarea relaţie bilaterală.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri