Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunț - MFP continuă în martie emisiunile de titluri de stat pentru populație

inquamphotos.com / Liviu Albei
Teodorovici - DNA

Românii pot subscrie, de luni, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației din cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la unul, doi, trei și cinci ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv 5%.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, fiind eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni, scrie Mediafax.

„Veniturile aferente sunt neimpozabile”, au subliniat reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice (MFP), într-un comunicat de presă transmis vineri.

Citește și: Victor Ponta anunță BREAKING NEWS: 'Ponta îl laudă pe Dragnea: Da, chiar îl laud!'

Investitorii își pot anula subscrierile deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu, iar dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile si se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.

Titlurile de stat pot fi cumpărate: în perioada 4 – 22 martie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului; în perioada 4 – 21 martie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 4 – 20 martie 2019 din mediul rural.

În cursul lunii februarie, Finanțele au atras de la micii investitori 700 de milioane de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.