Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunţ al Ministerului Educaţiei în privinţa copiilor cu nevoi speciale

captura TV
Ministerul Educatiei

Educația și sistemul de protecție socială trebuie să asigure condițiile necesare incluziunii elevilor cu nevoi speciale, precizează, marți, într-un comunicat de presă, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), ca reacție la situația elevului de la Pitești diagnosticat cu ADHD și pentru care s-a cerut din partea părinților celorlalți copii excluderea acestuia din școală.

"O echipă mixtă formată din reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Ministerului Muncii s-a aflat luni, 24 octombrie 2016, la Pitești, pentru a evalua în teren măsurile luate la nivelul școlii, al Inspectoratului Școlar Județean Argeș și al DGASPC Argeș, în vederea integrării elevului aflat în discuție. S-au purtat discuții cu reprezentanți ai inspectoratului școlar, ai Centrului Județean pentru Resurse Educaționale, ai DGASPC, ai conducerii școlii și ai corpului profesoral. Astfel, în urma evaluării situației, au fost făcute mai multe recomandări, printre care: o adaptare reală a programei școlare la nevoile elevului, implicarea CJRAE în monitorizarea situației și consilierea profesorilor de la clasă, accentuarea dialogului cu familia, în sensul implicării acesteia și al asigurării unui ambient favorabil integrării și dezvoltării elevului. Reprezentanții celor două ministere au insistat asupra eforturilor care trebuie făcute de școală pentru integrarea copilului, profesorii fiind încurajați să ceară sprijinul specialiștilor pentru gestionarea situațiilor (...) Ministerul Educației și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice consideră legitime interesele reprezentanților societății pentru luarea tuturor măsurilor, astfel încât educația și sistemul de protecție socială să asigure condițiile necesare incluziunii elevilor cu nevoi speciale", se arată în comunicatul citat.

În plus, Ministerul Educației a solicitat Inspectoratului Școlar al Județului Argeș o monitorizare permanentă a evoluției elevului și implicarea necondiționată pentru integrarea elevului, și va solicita tuturor Caselor Corpului Didactic ca, în anul școlar 2016—2017, să pună accentul pe formarea cadrelor didactice pentru educație incluzivă. "(...) În egală măsură, conducerile celor două instituții condamnă atitudinea intolerantă și discriminatorie, în raport cu situația elevului G.I.R. și atrag atenția că astfel de reacții nu pot fi o soluție în nicio situație de acest gen și creează premizele unor comportamente discriminatorii în rândul tinerei generații. Conștientizând necesitatea unor intervenții corelate și mult mai eficiente, cele două instituții, cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, au inițiat, în cursul lunii septembrie, elaborarea mai multor măsuri menite să îmbunătățească procesul de incluziune a copiilor cu nevoi speciale. Aceste măsuri vor fi centrate pe trei paliere principale: acomodarea rezonabilă a mediului educațional, planurile individualizate de sprijin educațional, social și medical și sprijin general pentru o școală incluzivă", precizează Ministerul Muncii.

Conform sursei citate, proiectul de Ordin comun privind Metodologia pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilității și/sau CES. s-a aflat în dezbatere publică în perioada 4 — 13 octombrie. Documentul își propune asigurarea unui cadru unitar pentru evaluarea copiilor cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale și intervenția integrată, în vederea asigurării dreptului la educație și a egalizării șanselor pentru acești copii. "Am spus de mai multe ori că trebuie să avem curajul să ne uităm în oglindă, să ne recunoaștem defectele și vulnerabilitățile și să ne asumăm faptul că schimbarea depinde de noi toți, autorități centrale și locale, dar și de fiecare individ în parte. Când vorbeam despre schimbare, mă refeream inclusiv la modul în care gestionăm problemele persoanelor cu dizabilități, iar manifestările din ultima perioadă, care nu denotă toleranță sau incluziune, deși este vorba despre un copil, nu fac decât să confirme faptul că ne lipsesc încă abilități elementare de gestionare corectă a problemelor unor categorii vulnerabile (...) Cu toții trebuie să respingem orice atitudine de marginalizare și de izolare a oricărei persoane aflată într-o situație vulnerabilă și, în același timp, trebuie să fim cu adevărat responsabili, cu fapte concrete, pentru sprijinirea incluziunii", declară ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Dragoș Pîslaru.

Recent, elevii unei clase a VII-a de la Școala 16 din Pitești au refuzat, timp de trei zile, să intre la ore, afirmând că nu se simt în siguranță din cauza colegului lor, care i-ar fi amenințat în repetate rânduri cu acte de violență. Protestul copiilor a fost susținut și de către părinți. Protestul elevilor a încetat pe 20 octombrie, după o serie de demersuri făcute de reprezentanții tuturor instituțiilor abilitate, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.