DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Anunţ de ultimă oră de la Autoritatea Electorală: Câţi români s-au înscris în Registrul Electoral

AEP

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că, până marţi, au fost validate 6.081 de cereri de înscriere în Registrul electoral depuse de alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Potrivit unui comunicat al AEP remis Agerpres, din cererile validate 4.789 vizează votul prin corespondenţă, iar 1.292 votul în secţiile de votare.

Cele mai multe cereri se înregistrează în Spania - 2.283 pentru vot prin corespondenţă şi 520 pentru vot la secţie, în Italia - 987 pentru vot prin corespondenţă şi 139 pentru vot la secţie, în Republica Moldova - 25 pentru vot prin corespondenţă şi 362 pentru vot la secţie, în Germania - 223 pentru vot prin corespondenţă şi 7 pentru vot la secţie, Franţa - 206 pentru vot prin corespondenţă şi 34 pentru vot la secţie, Regatul Unit - 182 pentru vot prin corespondenţă şi 25 pentru vot la secţie, Belgia - 132 pentru vot prin corespondenţă şi 29 pentru vot la secţie, Australia - 102 pentru vot prin corespondenţă şi 13 pentru vot la secţie. AEP face apel la cetăţenii români din afara graniţelor ţării să se adreseze misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în vederea depunerii documentelor necesare înscrierii în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă sau la o secţie de votare din apropierea locuinţei. De asemenea, Autoritatea recomandă alegătorilor români din străinătate să se informeze la Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare în afara ţării. Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, Ministerul Afacerilor Externe organizează alegerile parlamentare în străinătate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.