Anunțul momentului de la Strasbourg! Ursula von der Leyen propune plafonarea veniturilor companiilor care produc energie: 'Marile companii fac profituri uriașe'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 14-09-2022

Actualizat: 14-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: captura Euronews

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, miercuri, în plenul Parlamentului European, propunerea de plafonare a veniturilor companiilor care produc energie electrică la un cost redus și a afirmat că marile companii de petrol, gaze și cărbune trebuie să plătească o contribuție la criză. „Marile companii de petrol, gaze și cărbune fac, de asemenea, profituri uriașe. Așa că acestea trebuie să plătească o parte echitabilă – trebuie să ofere o contribuție la criză. Toate acestea sunt măsuri de urgență și temporare la care lucrăm, inclusiv discuțiile noastre privind plafoanele de preț. Trebuie să continuăm să lucrăm pentru a reduce prețurile la gaze”, a spus președintele Comisiei Europene.

„Stimați eurodeputați, am tras o învățăminte din acest război. Ar fi trebuit să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Putin, pe oamenii din Rusia, pe oamenii din Republica Moldova... De-a lungul anilor toți ne-au avertizat că Putin nu se va opri. Prietenii noștri din țările baltice au luat măsuri pentru a nu mai fi depe4ndenți de Rusia. Trebuie să scăpăm de această dependență în toată Europa. (...) Europenii încearcă să facă față crizei energetice. Eu îmi doresc o Europă care să ia exemplul cetățenilor. Trebuie să reducem consumul în orele de vârf. De aceea propunem o plafonare a veniturilor companiilor care produc electricitate la prețuri mici. Acele companii fac profituri la care  nici nu s-ar fi așteptat. În aceste momente e greșit să faci profituri, în timp de război. Profiturile trebuie redirecționate spre cei care au nevoie de ei (...) Trebuie să asigurăm prețuri reduse la gaz. Împreună cu statele membre pregătim un pachet de măsuri în acest sens. Vom crea o echipă de experți care vor căuta soluții pentru a reduce prețul la gaze. Piața gazelor s-a schimbat în mod dramatic și de aceea Comisia va prezenta soluții. În același timp știm că și companiile electrice se confruntă cu probleme pe piață. Vom modifica schema de subvenții pentru a permite acordarea de garanții de stat. Este o situație complexă, nu este deloc ușor, sunt doar primele măsuri (...) Consumatorii trebuie să dragă foloase de pe urma energiei regenerabile, de pe prețul redus al acesteia”, a declarat Ursula von der Leyen.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri