Bucureștenii vor plăti, de la 1 ianuarie 2016, 4,77 lei pentru metrul cub de apă potabilă consumat, față de 5,15 lei cât este în prezent, după ce Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilității Publice (ANRSC) a aprobat reducerea prețului cu 5,56%.
„Este pentru prima dată, după mulți ani, când prețul apei potabile și a canalizării plătit de bucureșteni scade semnificativ. Primăria Capitalei, prin direcțiile de specialitate, monitorizează atent modul de gestionare a serviciilor de apă în București, pentru ca locuitorii Capitalei, agenții economici să beneficieze de servicii de calitate și să plătească prețul corect”, a declarat primarul general Răzvan Sava, potrivit unui comunicat remis de Primăria Municipiului București.
Sursa citată precizează că tariful apei potabile și a canalizării din București sunt stabilite în funcție de costurile de operare și investițiile realizate de către concesionarul serviciului, compania Apa Nova.
Reducerea prețului vine după ce o echipă de experți internaționali a realizat un audit al costurilor de operare ale Apa Nova, în urma căruia a concluzionar că tariful practicat de companie este mai mare cu 5,56% față de costurile de operare, motiv pentru care se impune o reducere a prețului.
Comentează