Apar suprize pentru locale: ex-primarul PNL din Galați intră în cursă pentru un partid regional

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 10-01-2020

Actualizat: 10-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul primar PNL al Galaţiului în mandatul 2012-2016, Marius Stan, şi-a lansat, vineri, candidatura pentru un nou mandat de edil al municipiului, din partea Partidului Împreună pentru Moldova, potrivit Agerpres.

Stan va participa la scrutinul pentru desemnarea primarului municipiului Galaţi pe listele acestei formaţiuni politice care a fost înregistrată oficial abia în luna octombrie 2019, el fiind primul candidat care şi-a anunţat oficial intenţia de a se înscrie în competiţia electorală.

"Este un partid nou, un partid care nu este absolut deloc viciat de politică. Toţi care suntem aici vrem să facem administraţie, şi nu politică, lucru pe care l-am declarat şi când am fost instalat ca primar în 2012. Primarul trebuie să fie un manager, care să-şi găsească o echipă potrivită pentru a gestiona ca un gospodar oraşul. Şi am găsit în echipa aceasta oameni, care din punct de vedere politic nu sunt viciaţi, oameni care vor să facă din oraşul acesta un oraş cu viitor. Nu ne batem cu PSD sau PNL, ne batem pentru dezvoltarea şi modernizarea Moldovei şi implicit a Galaţiului", a declarat Stan.

Marius Stan are 62 de ani, este inginer, a fost membru PNL până în septembrie 2014 când a demisionat şi s-a înscris în UNPR. A fost consilier local un mandat şi a devenit primar al municipiului Galaţi în 2012 pe listele USL, din partea PNL. La alegerile locale din 2016 a candidat din partea UNPR, ocupând locul al treilea cu 19.856 de voturi (21,32%), dar a fost ales şi consilier local şi judeţean, funcţii pe care le-a refuzat.

În prezent ocupă funcţia de preşedinte al clubului de fotbal Petrolul Ploieşti. Stan a fost şi preşedintele clubului de fotbal Oţelul Galaţi, funcţie din care a demisionat în 2012 când a ajuns primar, sub conducerea lui echipa obţinând în 2011 singurul titlu de campioană naţională şi participarea în grupele Champions League.

Vezi si: SURSE - Oferta USR pentru guvern cu PNL: Pilonul I de pensii, finanțat din exploatarea resurselor naturale; zero impozit pe salariul minim .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri