Apel al Rusiei către SUA şi Coreea de Nord: Serghei Lavrov vrea începerea negocierilor privind dosarul nuclear nord-coreean

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 25-12-2017

Actualizat: 25-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a cerut luni Statelor Unite şi Coreei de Nord să înceapă negocieri privind dosarul nuclear nord-coreean, relatează agenţia de ştiri Ria Novosti, preluată de Reuters. Lavrov a afirmat că Rusia este pregătită să înlesnească astfel de negocieri. Moscova a cerut în repetate rânduri Washingtonului şi Phenianului să organizeze discuţii vizând detensionarea situaţiei în jurul programelor nuclear şi balistic ale Coreei de Nord, conform Agerpres.

Ministerul de Externe nord-coreean a declarat duminică că cele mai recente sancţiuni ONU împotriva Phenianului reprezintă un act de război şi echivalează cu o blocadă economică completă împotriva sa. Pe de altă parte, Serghei Lavrov a afirmat că organizarea unei noi întâlniri între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump nu a fost încă discutată. "Momentul următoarei întâlniri nu a fost încă discutat", a spus şeful diplomaţiei ruse într-un interviu acordat luni Ria Novosti.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri