Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

APEL DISPERAT al Federației Româna de Box: Suntem în pragul disparției

agerpres.ro
Vasile Citea

Federația Română de Box, prin președintele său Vasile Cîtea, a dat publicității o scrisoare deschisă în care afirmă că este în pragul dispariției, din cauza sistării finanțării de la Ministerul Tineretului și Sportului.

Cîtea, care a preluat președinția forului național la începutul acestui an, precizează că federația nu a mai fost finanțată de 16 luni, iar la vârf s-au perindat patru echipe de conducere în ultimul an și jumătate.

''Dacă FR Box, care în 2010 era în clasamentul MTS a doua federație ca importanță, prin prisma rezultatelor, a importanței și a palmaresului, poate dispărea în această mare de nepăsare, ce mai poate mira?'', se arată în document, pe care Cîtea îl adresează președintelui țării, Klaus Iohannis, premierului Dacian Cioloș și ministrului Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă.

Citește și: EXCLUSIV STIRIPESURSE.RO anunță STIREA ANULUI în România: O mare televiziune se VINDE

Cîtea subliniază că e o performanță că s-a mai putut derula calendarul intern în condițiile date, dar ''la marile competiții internaționale, unde în 90 de ani de existență am avut mereu ca 'țintă' medaliile cele mai strălucitoare, acum avem ca obiectiv să ajungem, să participăm''.

În scrisoare se mai arată că ''noua conducere a stopat declinul juridic, a achitat integral datoriile la ANAF, de aproximativ 140.000 de lei, a ridicat popriri de pe conturi de 194.000 de lei, a achitat o bună parte din restanțele salariale, a depus la MTS cererea de finanțare cu Certificatul de Atestare Fiscală, cu '0' la capitolul datorii către stat, având promisiunea că odată făcute aceste demersuri se va relua finanțarea, eșalonându-se datoria către MTS, în valoare de 221.000 de lei. Ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent''.

Totodată, Cîtea acuză MTS că nu a respectat contractul cu nr. 5.057 din 22 mai 2014, în baza căruia federația a organizat un Campionat European (feminin), a făcut contracte cu diverși furnizori. ''Fără să se prezinte o culpă, Federației nu i s-au plătit 300.000 de lei până în decembrie același an (după 7 luni), când conducerea MTS a mai virat FRB suma de 197.500 lei, sumă aferentă părții din buget din actul adițional la contractul cu nr. 5.057 din 22.05.2014''. Diferența de 102.500 lei a rămas să se plătească în ianuarie 2015, dar nu s-a achitat nici până în ziua de azi, afirmă președintele FR Box.

Din aceste cauze, FR Box a plătit cu mare întârziere sau deloc o parte dintre furnizorii de la Campionatul European, fiind acționată în instanță de aceștia, ''unii recuperându-și prin executori judecătorești sume aproape duble față de cele stabilite prin contract (cu penalități de întârziere, cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare silită)''.

FR Box a decis să își asume întreaga datorie, pentru a nu ajunge în instanță și a bloca reluarea finanțării de la MTS. Forul național a cerut MTS reeșalonarea datoriei în 30 de rate, pentru a fi achitată de actuala conducere, anunță Agerpres.

''Vă rugăm să luați act de situația disperată în care se află boxul românesc, să suspendați punerea în aplicare a raportului Corpului de Control al MTS până când instanța își va spune cuvântul în acest litigiu, permițând însă 'nobilei arte' din România să-și desfășoare activitatea în condiții normale, în baza unui contract de finanțare în condițiile legii (...). Cluburile, antrenorii, sportivii vor doar să muncească, să-și reprezinte țara în cele mai bune condiții. Vor să-și apere țara în cele mai bune condiții. Vor să-și apere titlurile mondiale și europene câștigate în anii anteriori, nu să renunțe la acest sport pentru că federația nu le mai poate asigura participarea la marile competiții'', concluzionează Cîtea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.