DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Apelul de ultimă oră lansat părţilor implicate în negocierile de pace din Ucraina

francois hollande

Preşedintele francez, François Hollande, a lansat luni un apel Rusiei şi Ucrainei "să se arate la înălţimea obiectivelor", a informat Palatul Elysee la finalul unei discuţii telefonice cu cancelarul german, Angela Merkel, şi omologii săi rus, Vladimir Putin, şi ucrainean, Petro Poroşenko, transmite AFP, conform agerpres.

"În contextul în care o nouă reuniune a consilierilor s-a ţinut la 6 aprilie la Minsk, fără rezultate semnificative, preşedintele (François Hollande) a lansat un apel părţilor să se arate la înălţimea obiectivelor: acordul de încetare a focului trebuie să intervină pentru a crea condiţiile unei reglementări a chestiunilor politice. Misiunea OSCE care depune o activitate remarcabilă este pregătită pentru acest lucru", a scris preşedinţia Franţei într-un comunicat.

Citește și: STUDIU Creierul ajunge la maturitate chiar când ne luăm buletinul

Pentru François Hollande, al cărui mandat se încheie peste o lună, "nu există alternativă în prezent la formatul Normandia", iniţiat cu prilejul ceremoniilor ocazionate de aniversarea debarcării aliaţilor în 2014, care reuneşte Germania, Franţa, Rusia şi Ucraina.

Acest format "îşi păstrează întreaga valoare şi a evitat excesele care puteau fi devastatoare. Preşedintele (Franţei) a invitat părţile şi pe cancelarul german să îşi continue eforturile fără încetare, alături de Franţa, pentru a pune în aplicare deciziile de la Minsk", a adăugat Palatul Elysee.

Cu prilejul acestei convorbiri telefonice, "cancelarul Germaniei şi preşedinţii Rusiei şi Ucrainei i-au exprimat preşedintelui Hollande profunda lor recunoştinţă pentru iniţiativa luată în Normandia la 6 iunie 2014 de a-i reuni şi pentru eforturile sale neobosite în serviciul păcii în Ucraina. Ei au insistat pentru ca formatul Normandia să fie păstrat în viitor", a subliniat preşedinţia franceză.

Într-un comunicat comun, difuzat de Palatul Elysee în cursul nopţii de luni spre marţi, cei patru lideri au reafirmat "ataşamentul lor faţă de punerea în practică a Acordului de la Minsk".

Recep Tayyip Erdogan îi pune la punct pe observatorii europeni: 'Să stea la locul lor'

Ei au lansat un apel la "intensificarea eforturilor de a face schimb de deţinuţi potrivit formulei 'toţi pentru toţi'" şi "au deplâns ameninţările la adresa Misiunii speciale a OSCE de supraveghere".

Estul Ucrainei a intrat de câteva zile în cel de-al patrulea an de confruntări între rebelii proruşi şi Kiev. Conflictul a făcut aproape 10.000 de morţi de la declanşarea sa în aprilie 2014, la o lună după anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.