Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Apicultorii bulgari solicită sprijinul financiar european la care sunt îndreptăţiţi

apicultori

Un grup cuprins între 80 şi 100 de apicultori din Sofia, Plovdiv, Ruse şi Silistra au organizat miercuri un protest în faţa Ministerului bulgar al Agriculturii, transmite BTA.

"Ne cerem drepturile noastre de cetăţeni europeni, de producători agricoli europeni de produse apicole, de aceea cerem sprijinul financiar european la care suntem îndreptăţiţi. În urmă cu trei ani, Bulgariei i-au fost alocate 30 de milioane de leva sub formă de ajutoare de minimis pentru condiţii meteo şi preţuri de piaţă nefavorabile. Vrem aceşti bani acum pentru că ne aparţin nouă", a declarat Yasen Yanev, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Apicultorilor Bulgari Liberi, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Yanev, până acum apicultorii bulgari au primit ajutoare de stat în valoare de 23 de leva şi, mai important, în tranşe de câte 10, 5 şi 2 leva. "Nu putem să ne acoperim nici măcar costurile esenţiale cu aceşti bani, ca să nu mai vorbim de supravieţuire", a spus Yasen Yanev, subliniind că niciunul dintre apicultori nu vrea să obţină beneficii personale ci să susţină interesele apicultorilor.

Protestatarii insistă pentru desemnarea unor laboratoare de stat care să testeze dacă au fost utilizate pesticide interzise atunci când culturile agricole au fost tratate cu produse de protecţie a plantelor. Yanev a precizat că aceste teste sunt acum efectuate numai de laboratoare private şi percep între 450 şi 520 de leva, bani pe care apicultorii trebuie să îi plătească din propriul buzunar.

Yanev a mai spus că sectorul apicol este într-o situaţie dificilă şi că se prefigurează o iarnă grea cu o rată ridicată de mortalitate a albinelor, urmată de necesitatea refacerii coloniilor de albine la primăvară. "Opinia publică din Bulgaria şi Ministerul Agriculturii sunt inconştienţi cu privire la serviciile pe care le asigură sectorul apicol. Un număr destul de mare de ţări pun deoparte resurse substanţiale pentru acest sector deoarece albinele sunt extrem de utile pentru biodiversitate şi mediu", a comentat Yanev.

Protestarii care s-au strâns în faţa Ministerului bulgar al Agriculturii au purtat pancarte pe care se putea citi: "Ministerul Agriculturii: duşmanul apicultorilor bulgari" şi "Ucigaşi de albine! Sunteţi ucigaşii viitorului!".

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.